Jandarmii au fost chemaţi, în noaptea de joi spre vineri, să alunge un urs care a fost văzut în satul Benţid, comuna Şimoneşti, locuitorii din zonă fiind avertizaţi despre pericol printr-un mesaj RO-ALERT trimis de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), informează Agerpres.
Potrivit Biroului de presă al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ), apelul la 112 a fost făcut de un bărbat care a spus că a observat un urs pe drumul din faţa casei sale, a încercat să îl alunge, dar animalul nu a reacţionat, moment în care a sunat după ajutor.
Bărbatul a fost sfătuit să se retragă urgent în casă pentru a nu-şi pune viaţa în pericol.
La faţa locului a fost trimis imediat un echipaj de Jandarmerie, care a constatat faptul că ursul a plecat de pe drum.
Pentru a se asigura că animalul nu se află în apropierea caselor, jandarmii au verificat curţile, dar nu l-au găsit, cel mai probabil acesta plecând în pădurea din apropierea satului.
Jandarmii au mai rămas pentru o perioadă în sat, pentru a se asigura că ursul nu revine.
Biroul de Presă al IJJ Harghita le recomandă oamenilor să anunţe imediat la numărul de urgenţă 112 prezenţa urşilor în zonele locuite, să nu încerce să-i alunge ei, să nu-i hrănească şi nici să nu se apropie, cu scopul de a-i filma ori fotografia
Jandarmii, chemaţi să alunge un urs din satul Benţid, județul Hatghita - Locuitorii au fost avertizaţi prin RO-ALERT
București
6°C
Articole Similare

31
A condus beat, a provocat un accident mortal, apoi a fugit acasă
31

4.681
Ucigașul nevăzut al omenirii se dezvoltă în liniște deplină: Pericolul ne pândește din umbră și va lovi cu putere în următorii ani
4.681

1.810
Rușii au atacat dezlănțuit la granița cu România: S-a emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă
1.810

3.519
Această zodie va fi protejată de Divinitate până pe 12 aprilie. Ce îi va aduce ziua de Paște
3.519

2.032
De ce mulți șefi de companii vor angajați care nu își fac patul dimineața acasă
2.032

119
Șantierul Naval Damen Mangalia intră în faliment
119

935
Horoscopul zilei de 8 aprilie 2026. Berbecii au o energie debordantă. Află ce se întâmplă cu zodia ta
935

348
Ce conține vopseaua de ouă și cât de sigură este: riscuri ascunse și alternative naturale pentru Paște
348

1.090
Plătit să faci curat acasă și să te filmezi: noul job care explodează și ar putea schimba viitorul muncii
1.090

1.867
Ce trebuie să conțină o filmare de bord pentru a fi acceptată de Poliția Rutieră. Lipsa detaliilor compromite procesul
1.867

828
Studiul care pune diagnosticul "Sănătății": Colegiul Medicilor din România prezintă datele "dureroase" de Sănătate Publică şi Management
828

1.840
Alte tablouri ridicate de la Darius Vâlcov, ascunse inclusiv în cimitir, dar recuperate, vor fi scoase la licitație: Care este piesa de rezistență a colenției
1.840

1.682
VIDEO Imagini spectaculoase de pe Autostrada Sibiu-Pitești (A1): Au început lucrările la un nou tunel
1.682















Comentează