Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Jaqueline Cristian, calificată în semifinalele turneului de la Praga

wikipedia

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat în semifinalele turneului WTA 250 de la Praga, dotat cu premii totale de 259.303 dolari, vineri, după ce a întrecut-o pe jucătoarea ucraineană Katerina Baindl (ex-Kozlova), cu 6-4, 1-6, 6-2.

Jaqueline Cristian (25 ani, 122 WTA), care a învins-o surprinzător în primul tur pe cehoaica Marie Bozukova, principala favorită, a câştigat după două ore şi patru minute de joc, conform Agerpres.

Românca a luat primul set cu 6-4, după două break-uri în finalul actului.Baindl a dominat setul secund, adjudecat cu 6-1. În decisiv, Jaqueline Cristian a început excelent şi a condus cu 3-0, Baindl s-a apropiat la 3-2, dar reprezentanta noastră a păstrat controlul jocului, impunându-se cu 6-2.

Singura confruntare anterioară dintre Jaqueline Cristian şi Katerina Baindl (29 ani, 98 WTA) s-a încheiat cu victoria româncei, cu 4-6, 6-4, 6-2, în iulie 2017, în primul tur la Bucureşti.

Jaqueline Cristian, care a reuşit 4 aşi, dar a comis şi 4 duble greşeli în meciul de vineri, şi-a asigurat un cec de 11.276 dolari şi 110 puncte WTA. În penultimul act, românca o va înfrunta pe câştigătoarea dintre cehoaica Tereza Martincova şi japoneza Nao Hibino.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.