DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

VIDEO Jeff Bezos şi alte trei persoane s-au întors cu bine din spațiu, după un zbor de 11 minute

UPDATE

Excursia lui Bezos, a durat 10 minute şi 23 de secunde de la decolare la aterizare. A început de la unitatea Blue Origin din apropriere de Van Horn (Texas), la puţin timp după ora României 16:00. Imagini din interiorul capsulei vor fi difuzate de companie după zbor.

În timpul zborului, membrii echipajului au putut fi auziţi manifestânu-şi încântarea. „Este întuneric aici”, a exclamat Funk la un moment dat.

Racheta a revenit la sol după 7 minute şi 22 de secunde. După un minut, paraşutele capsulei s-au deschis şi echipajul a ajuns în siguranţă la sol.

Zborul s-a încheiat după 10 minute şi 23 de secunde. La sosire, cei patru au fost întâmpinaţi de familiile lor.

Blue Origin va găzdui ulterior o conferinţă de presă la care vor participa Bezos şi ceilalţi trei însoţitori.

New Shepard, ce nu poate fi pilotată din interior, este botezată după Alan Shepard, care, în 1961, a devenit primul american ce a ajuns în spaţiu în timpul unui zbor suborbital ca parte a programului Mercury al NASA.

La fel ca zborul Virgin Galactic, New Shepard nu va intra pe orbita Pământului, dar va duce echipajul la o altitudine de 100 de kilometri. Capsula va reveni pe Pământ cu ajutorul unei paraşute.

Zborul Virgin Galactic a atins altitudinea de 86 de kilometri.

UPDATE

Cei 4 turiști spațiali au ieșit din capsulă.

UPDATE

Capsula a aterizat și ea, fără probleme, cu toți pasagerii la bord.

UPDATE

Racheta care a transportat capsula a aterizat cu bine.

UPDATE

Tot zborul durează 11 minute, dus-întors. Capsula a atins altitudinea unde se vede curbura Pământului.

UPDATE

Capsula s-a desprins cu succes.

Știrea inițială

Miliardarul american Jeff Bezos, fondatorul Amazon şi Blue Origin, fratele său, Mark Bezos, femeia aviator Wally Funk şi studentul Oliver Daemen formează primul echipaj uman al New Shepard care porneşte marţi spre orbită. Nava construită de Blue Origin nu este pilotată şi urmează să ajungă la o altitudine de 100 de kilometri, cei patru devenind astfel astronauţi.

Bezos, cel mai bogat om din lume, zboară la bordul New Shepard, un sistem ce cuprinde o capsulă şi o rachetă, alături de doar trei oameni - fratele, Mark Bezos, femeia aviator Wally Funk în vârstă de 82 de ani, care va deveni cea mai vârstnică persoană ce a ajuns în spaţiu, şi un student în vârstă de 18 ani, Oliver Daemen, care este primul client plătitor la bordul navei şi cel mai tânăr om care ajunge în spaţiu.

Acesta va fi primul zbor spaţial cu echipaj civil care nu va fi pilotat. Niciunul dintre astronauţii Blue Origin sau personal instruit nu se va afla la bord.

Cu jumătate de oră înainte de momentul stabilit pentru decolare, echipajul de patru persoane a urcat în capsulă. Cei patru au fost ajutaţi de câţiva specialişti să se aşeze pe locurile desemnate şi au făcut câteva fotografii înainte de zbor.

Christina Bezos a transmis un mesaj fraţilor ei: „Şi eu sunt foarte încântată de acest zbor (...) Grăbiţi-vă şi aduceţi-vă fundurile înapoi, aici, ca să vă îmbrăţişez”.

New Shepard porneşte spre orbita terestră la 9 zile după zborul Virgin Galactic, cu fondatorul acestei companii, Richard Branson, la bord, care a fost lansat din New Mexico şi a fost unul de succes.

Excursia lui Bezos, care va dura aproximativ 11 minute de la decolare la aterizare, începe de la unitatea Blue Origin din apropriere de Van Horn (Texas), la ora României 16:10. Imagini din interiorul capsulei vor fi difuzate de companie după zbor.

Blue Origin va găzdui ulterior o conferinţă de presă la care vor participa Bezos şi ceilalţi trei însoţitori.

New Shepard, ce nu poate fi pilotată din interior, este botezată după Alan Shepard, care, în 1961, a devenit primul american ce a ajuns în spaţiu în timpul unui zbor suborbital ca parte a programului Mercury al NASA.

La fel ca zborul Virgin Galactic, New Shepard nu va intra pe orbita Pământului, dar va duce echipajul la o altitudine de 100 de kilometri. Capsula va reveni pe Pământ cu ajutorul unei paraşute.

Zborul Virgin Galactic a atins altitudinea de 86 de kilometri.

Compania miliardarului Elon Musk, Space X, a anunţat că va ajunge şi mai sus în luna septembrie, când are în plan să trimită un echipaj civil pentru un zbor orbital de câteva zile la bordul capsulei sale Crew Dragon.

NASA şi U.S. Air Force definesc drept astronaut orice persoană care zboară la o altitudine mai mare de 80 de kilometri.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.