Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Jelena Ostapenko a părăsit turneul Wuhan încă din prima rundă

antena3.ro
tenis

Jelena Ostapenko (Letonia; 12 WTA) a părăsit turneul Wuhan (China) încă din prima rundă. Ea a pierdut în faţa Dariei Gavrilova (Australia; 33 WTA), într-un meci în care a reuşit să ia doar 6 game-uri. După o oră şi 27 de minute, Gavrilova s-a impus cu 6-2, 6-4, scrie Mediafax.

Ostapenko nu se simte foarte bine pe continentul asiatic. Aflată al doilea turneu, sportiva a cedat şi la Wuhan, în primul tur, după ce la Seul pierduse în turul 2, împotriva Larei Arruabarrena (Spania; 76 WTA).

Letona a început foarte slab meciul, iar acest fapt a dat prilejul Gavrilovei să câştige primul set cu 6-2, după o manşă care a durat puţin peste 30 de minute. Deşi nu a stat deloc rău pe primul serviu, cu procentaj de 62 %, problemele au venit pe cel de-al doilea, unde a avut 30 % pe punctele câştigate.

Citește și: Monica Niculescu a părăsit competiția de la Wuhan, după ce a fost eliminată în primul tur

Ostapenko a dat dovadă de mental în setul secund, luând, practic, totul de la zero. A început fulminant şi a condus cu 3-0 şi 4-2. Perioada de graţie nu a durat foarte mult, iar Gavrilova a revenit spectaculos în partidă. Nu i-a mai lăsat game adversarei şi a închis meciul cu 6-4.

În turul 2, Gavrilova o va înfrunta pe Barbora Strycova (Cehia; 25 WTA).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.