Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, şi-a amânat vizita pe care urma să o înceapă miercuri în Afganistan, unde avea prevăzută o întâlnire cu preşedintele afgan Ashraf Ghani, în contextul tensiunilor din Orientul Mijlociu, relatează agenţia EFE, relatează agerpres.
Stoltenberg a avut cu Ghani o convorbire telefonică în care şi-a manifestat regretul faţă de amânarea vizitei, decizie motivată de necesitatea ''gestionării recentelor evenimente din regiune'', urmând ca această vizită să fie reprogramată, a precizat într-un comunicat preşedinţia afgană.
NATO menţine în Afganistan o misiune de instruire, sprijin şi consiliere a forţelor de securitate afgane, formată din circa 8.000 de militari. Aproximativ 10.000 de soldaţi americani se află în Afganistan, ţară ce are o frontieră de circa o mie de kilometri cu Iranul.
Deşi prezenţa trupelor internaţionale în Afganistan este considerată de Iran o ameninţare la adresa securităţii sale, până în prezent Teheranul şi Kabulul au avut relaţii normale. După uciderea generalului iranian Qassem Soleimani într-un raid american în Irak, preşedintele afgan a asigurat că teritoriul ţării sale nu va fi folosit în nicio circumstanţă ca platformă pentru atacarea vreunei ţări.
Jens Stoltenberg îşi amână vizita în Afganistan ca urmare a tensiunilor din Orientul Mijlociu
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

42
Președintele României, despre posibile amenințări la adresa bazei de la Deveselu: „Nu există niciun motiv de îngrijorare”
42

909
VIDEO Nicușor Dan se bucură de lichidarea liderului suprem al Iranului: „A fost un regim care a sponsorizat terorismul în regiune”
909

1.637
VIDEO Președintele Poloniei, dezvăluiri despre discuțiile cu Nicușor Dan: Ce se va întâmpla la Summitul B9 de la București
1.637

1.614
România, în alertă - Statul român ia în calcul reducerea accizelor la carburanți: mai multe scenarii pe masă
1.614

5.129
Trump își arată forța în fața Iranului: americanii au testat una dintre cele mai puternice rachete balistice intercontinentale pe care le dețin / E de 20 de ori mai puternică decât bomba atomică lansată la Hiroshima
5.129

2.674
Australia intervine în Orientul Mijlociu - Au fost desfășurate resurse militare
2.674

101
Kaja Kallas afirmă că ţările din Golf sunt îngrijorate de riscul unui război civil în Iran
101

2.831
Demonstrație de forță a Phenianului - Marina nord-coreeană va fi dotată cu arme nucleare
2.831

178
Război în Orientul Mijlociu - Ucraina cere amânarea următoarelor negocieri trilaterale
178

152
Avioanele F-16 ale Ucrainei au fost lipsite de rachete fabricate în SUA timp de mai multe săptămâni
152

8.860
NORAD a dat alarma la cercul polar - SUA și Canada au ridicat avioane de luptă
8.860

2.169
Vasile Dîncu intervine: România trebuie să fie interesată de umbrela de protecție nucleară propusă de Franța
2.169

160
Ambasadorul Ucrainei în Africa de Sud a refuzat invitaţia de a semna în cartea de condoleanţe pentru ayatollahul Khamenei: aveau pe mâini sângele a mii de cetăţeni ucraineni
160

















Comentează