Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Jens Stoltenberg, secretar general al NATO, supărat pe țările europene care care vor înființarea unor structuri concurente NATO

vestidinrusia.ro
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg critică statele care vor să consolideze Apărarea europeană şi subliniază că înfiinţarea unor structuri ”concurente” NATO riscă să slăbească şi să împartă Alianţa Nord-Atlantică, relatează AFP, citat de news.ro.

În timp ce Uniunea Europeană (UE) se reunea în Slovenia, Stoltenberg era întrebat marţi, la o conferinţă, la Universitatea Georgetown, la Washington, care sunt consecinţele Acordului AUKUS între Statele Unite, Australia şi Regatul Unit asupra relaţiilor transatlantice.

”Înţeleg că Franţa este dezamăgită” de ruperea de către Canberra a unui megacontract în valoare de 55 de miliarde de euro privind achiziţionarea a 12 submarine franceze cu propuslie clasică, a răspuns el.

”În acelaşi timp, însă, aliaţii NATO sunt de acord asupra obiectivului nostru global care este că trebuie să rămânem uniţi”, a subliniat Stoltenberg.

Norvegianul a insistat, într-un mesaj adresat celor 27 de şefi de stat şi de guverne reuniţi la Castelul Brdo, în apropierea capitalei slovene Ljubljana, că 80% din cheltuielile cu apărarea ale NATO sunt asigurate de către ţări care nu sunt membre UE.

”Bineînţels că Statele Unite, dar şi alţi aliaţi”, a subliniat el.

”Există şi geografia”, a declarat Stoltenberg.

”Turcia, în sud, Norvegia şi Islanda în nord, iar în vest Statele Unite, Canada, Regatul Unit. Dacă vă veţi uita pe o hartă, ei sunt importanţi pentru apărarea întregii Europe”, a declarat el.

”Orice încercare de slăbire a legăturii transatlantice prin crearea unor structuri alternative, spunând că ne putem descurca singuri, numai va slăbi NATO, iar asta va diviza totodată Europa”, a avertizat secretarul general al Alianţei Transatantice.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.