Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Jeremy Irons va prezida juriului Berlinalei de anul acesta

https://twitter.com/jeremyironsnet
Jeremy Irons

Actorul britanic Jeremy Irons va fi preşedintele juriului internaţional al celei de-a 70-a ediţii a Festivalului de Film de la Berlin, care va avea loc între 20 februarie şi 1 martie, potrivit news.ro.

Într-un scurt mesaj transmis organizatorilor, Irons a spus că este onorat să fie preşedintele juriului şi că admiră de mult timp festivalul, de fiecare dată participând cu plăcere.

Jeremy Irons a fost invitat al Berlinalei pentru prima dată în 2011. El a jucat rolul principal în „Margin Call”, de J.C. Chandor, selectat atunci în competiţie. Actorul a revenit la festival în 2013, cu filmul „Night Train to Lisbon” al lui Bille August, prezentat în afara competiţie.

Citește și: Blue Air lansează noi rute! Care sunt destinațiile și tarifele

Irons, născut pe 19 septembrie 1948, este actor de teatru, film şi televiziune. Recunoaşterea internaţională a venit în 1981, odată cu rolurile din serialul „Brideshead Revisited” şi drama „The French Lieutenant’s Woman”, regizată de Karel Reisz, în care a jucat alături de Meryl Streep.

Înainte de lansarea carierei cinematografice, el a jucat în spectacole pe West End, iar ca membru al Royal Shakespeare Company, a rămas fidel scenei. În 1984, a debutat pe Broadway, în „The Real Thing” al lui Tom Stoppard şi a fost recompensat cu un premiu Tony pentru rolul în acest spectacol.

A fost premiat cu un Glob de Aur şi un trofeu Oscar în 1991 pentru rolul interpretat în filmul „Misterul familiei Von Bulow/ Reversal of Fortune”. În 2002, a primit un trofeu César onorific, iar în 2006, un Glob de Aur pentru rolul secundar din serialul „Elizabeth I”.

Citește și: Declarația care zguduie cazul Caracal: ‘Mai erau și alte fete. Se ocupă cu traficul de persoane’

S-a remarcat în multe alte filme, precum „Iubita locotenentului francez”, „Casa spiritelor”, „Lolita”, „Callas Forever”, „Neguţătorul din Veneţia”, „Regatul Cerului”, „Panică pe Wall Street” şi în serialul de televiziune „Familia Borgia”. Cel mai recent, el poate fi văzut în serialul HBO „Watchmen”.

A lucrat cu regizori precum David Lynch („Inland Empire”, 2006), Ridley Scott („Kingdom of Heaven”, 2005), Volker Schlöndorff („Swann in Love”, 1984), Louis Malle („Damage”, 1992) şi Bernardo Bertolucci („Stealing Beauty”, 1996).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.