Joachim Low, selecționerul Germaniei: România este mai bună decât Islanda.

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 29-03-2021

Actualizat: 29-03-2021

Article thumbnail

Sursă foto: www.agerpres.ro

Selecţionerul Germaniei, Joachim Low, a declarat duminică seară, după meciul cu România, scor 1-0, că tricolorii sunt mai buni decât adversarii din prima etapă a grupei J, echipa Islandei, şi că formaţia sa ar fi trebuit să profite mai bine de ocaziile pe care le-a avut.

Citește și: SONDAJ CURS - PSD domină scena în București, AUR este în creștere. Coaliția n-ar obține majoritatea

“România este tehnic mai bună decât Islanda, şi în atac. Noi am câştigat mult mingea, am avut faze bune, dar trebuie să criticăm felul în care ne-am folosit ocaziile. Am fi putut să ne facem misiunea mult mai uşoară înscriind al doilea gol. Am ales să fac schimbări târziu pentru că aveam jocul total sub control şi nu prea i-am permis României să aibă oportunităţi. Noi ne-am creat câteva, astfel că am fost bine aşezaţi şi nu era nevoie să facem schimbări”, a spus Low, potrivit uefa.com, informează News.ro.

România a fost învinsă, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (1-0), de Germania, în etapa a II-a a Grupei J a preliminariilor Cupei Mondiale din 2022. A marcat Gnabry, în minutul 16.

Următoarea partidă a României va fi miercuri, de la ora 19.00, în Armenia.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri