Premium
Adevarul:
Nicolae şi Elena Ceauşescu au fugit de pe acoperişul Comitetului Central al PCR vineri, 22 decembrie 1989, la ora 12.08. Momentul a dat peste cap brusc regulile jocului, o parte au fost prinşi în ofsaid, însă mulţi jucători au rămas în teren. Sau au încercat să rămână. Acestea sunt caznele celor mai cutezători aghiotanţi ai dictatorului, sunt strategiile lor de a rămâne la putere când puterea nu mai exista...
În spatele uşilor, foşti oameni de stat căutau noi oameni de stat. Cumva, Ion Iliescu a fost ales drept unic lider. Dar la putere se înscriseseră mai mulţi comunişti decât apăruseră la televizor în ziua aceea. Credeau că e dreptul şi responsabiltatea lor să schimbe ceva, să-i mulţumească pe oameni, să împartă dreptatea. Încerca fiecare să rămână cu un fotoliu călduţ. În România, Revoluţia nu şi-a devorat copiii. Pe unii i-a trimis în centrifuga istoriei, pe alţii i-a renăscut. Nu s-au prăbuşit chiar toţi în 22 decembrie 1989. Acestea sunt jocurile lor de putere.
Pe la ora 13.00, la Editura Tehnică, unde e director, Ion Iliescu pune mâna pe telefon şi o întreabă pe Suzana Gâdea, preşedinte al Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste în ultimii zece ani: „E adevărat că a căzut Ceauşescu?“. Discuţia nu durează mult. După ce închide telefonul, spune mai mult pentru sine: „A dracului şmecheră!“. Suzana Gâdea propusese într-o şedinţă ca demnitarilor să li se furnizeze bâte, să lupte cu revoluţionarii. Iliescu sună apoi la Televiziune, la CC al PCR, acasă şi la Ministerul Apărării. Pleacă de la Casa Scânteii, unde e Editura Tehnică, şi merge la Televiziune (...)
La ora 14.35, Ion Iliescu intră în Televiziune, vorbeşte şi pleacă la Stănculescu. Ajunge pe la 16.00. Făcuse accident cu un Trabant. Merge apoi la CC, începe să ţină discursuri şi să organizeze grupul de noi lideri ai ţării. Îl găseşte pe Sergiu Nicolaescu acolo. Mai întâi, Iliescu urcă în balcon şi vrea să vorbească mulţimii. Începe în stilul său caracteristic: „Dragi tovarăşi“. Mulţimea îi răspunde: „Fără comunişti!“. Nicolaescu îi dă un cot tovărăşesc, preia microfonul şi linişteşte revoluţionarii cu aceste vorbe: „Sunt eu, Sergiu Nicolaescu!“. Acum, Iliescu le poate vorbi. La puţin timp după intervenţiile „emanaţilor“, încep să se-audă focuri de armă. Nicolaescu e din nou operativ: îi dispersează pe cei refugiaţi în sediul CC cu aceste cuvinte: „Fugiţi, că sediul e minat“. Cu vorbele acestea, cineastul reuşeşte, indirect, să facă selecţia de cadre a grupului revoluţionarilor. Astfel, la 18.30, se vor refugia în sediul Televiziunii, la etajul 11, doar o parte dintre cei care vorbiseră de la balconul CC.
La un moment dat, mai spre seară, Ion Iliescu îl vede la Televiziune pe Nicu Ceauşescu, mezinul dictatorilor. Îl trimite imediat la plimbare. „Prinţişorul“ fusese chemat de la Sibiu, unde era prim-secretar, de Ana Mureşan, fost ministru al Comerţului Interior. Femeia fusese văzută pe străzi, în 22 decembrie, pe la prânz, alergând revoluţionarii cu bâta. Alerga după o fată şi striga la ea: „Vagaboanda!“. Apoi îl sunase pe Nicuşor Ceauşescu
Moştenitorul Ceauşeştilor era rănit, avea intestinul subţire perforat cu un şiş, căzuse victimă furiei unui angajat la Întreprinderea de Transport Bucureşti. Venise la Bucureşti într-un Oltcit al sopranei Daniela Vlădescu. Ilie Ceauşescu, fratele dictatorului, îi promisese un elicoper. „Ca să-l ai la dispoziţie.“ Ilie Ceauşescu îi spusese dictatorului, mai spre dimineaţă, că e mai bine să demită guvernul, ca să se salveze de furia mulţimilor de pe străzile din Bucureşti. Se întâlnise şi cu oamenii de la Ambasada Sovietică: ataşatul militar, contraamiralul Mihailov, şi locţiitorul reprezentantului comandantului-şef la Bucureşti, generalul-maior Bociaev. Când se dusese Petre Roman la Ministerul Apărării, îi spusese lui Stănculescu să-l aresteze pe Ilie Ceauşescu. Fratele dictatorului era reţinut. După ce scapă de Nicu Ceauşescu, Ion Iliescu rămâne cu echipa restrânsă şi scrie un comunicat de maximă importanţă pentru ţară. La ora 23.25, Proclamaţia Consiliului Frontului Salvării Naţionale va fi citită în direct de către acesta. Gata. Ion Iliescu era câştigătorul Revoluţiei. În tot drumul acesta i s-au alăturat viitorul premier Petre Roman, fostul spion GRU Nicolae Militaru, misteriorul Gelu Voican Voiculescu, bătrânul Silviu Brucan, fostul şef al Securităţii Iulian Vlad, cel mai longeviv şef al spionajului românesc, Nicolae Doicaru, fostul propagandist Paul Niculescu-Mizil şi alţii. Nu erau doar ei cei care voiau să se reîmprietenească cu puterea. Pe unii dintre ei îi acceptase în echipă. Alţii rămăseseră adversari. Nu Nicu Ceauşescu era principalul. Săracul, el ajunsese într-o sală de operaţie de la Spitalul Militar Central, era o ţintă uşoară.
Primul guvern din România postceauşistă fusese instaurat pe hârtie pe 22 decembrie, pe la ora 13.00, chiar la sediul CC al PCR. E vorba de aşa-zisul Consiliu al Democraţiei Naţionale, coordonat de Ilie Verdeţ, membru de partid din 1945 şi vechi demnitar comunist. Pentru fortificarea grupului, s-au vehiculat mai multe nume, printre care şi cel al lui Ion Iliescu. Ilie Verdeţ s-a opus. Nu s-a opus la numele lui Iulian Vlad (aşa este, bărbatul va ajunge, în cele din urmă, în grupul lui Iliescu). Oricum, Verdeţ conducea practic operaţiunile pe la CC. Îi spusese ultimului premier comnist, Constantin Dăscălescu, să-şi dea demisia, că nu se mai poate: „Du-te la Secretariat şi bate-ţi imediat la maşină demisia în câteva cuvinte pentru că tu nu mai ai cu ce să contribui. Îţi dai seama“. Constantin Dăscălescu se ascunsese într-o toaletă din clădire atunci când elicopterul Ceauşeştilor decola de pe CC. Pornise la drum cu dictatorii, dar se făcuse că-şi uită paltonul şi se închisese în WC. Dăscălescu voia să rămână la butoane, se pare că voia să convoace Marea Adunare Naţională. Totuşi, ascultă sfatul lui Verdeţ şi îşi scrie demisia pe o hârtie roz găsită în biroul Elenei Ceauşescu. Îşi anunţă decizia la balcon, de lângă Mircea Diaconu, Alexa Visarion şi Ernest Maftei, artişti şi ei. E nevoit să repete gestul pentru că nu fusese înregistrat de camerele Televiziunii. Din nou: „Vă anunţ demisia mea de prim-ministru al guvernului! Vă anunţ demisia guvernului! Vă anunţ: Sunt alături de popor! Am fost întotdeauna şi sunt alături de popor!“. Numai că nici această dublă de regie a demisiei nu e difuzată de Televiziunea Română Liberă, controlată de la etajul 11. Explicaţia e simplă: televiziunea avea de transmis comunicatul către ţară al recent constituitului Consiliu al Frontului Salvării Naţionale, în care Ion Iliescu anunţă, printre altele, că „din acest moment, se dizolvă toate structurile de putere ale clanului Ceauşescu. Guvernul se demite“. Guvernul se cam demisese singur înainte de acest anunţ. Totuşi, Ion Iliescu a apărut în ochii telespectatorilor drept persoana care a răsturnat guvernul comunist, chiar dacă el nu mai avea ce să demită. În fine, rămâne Verdeţ. După demisia lui Dăscălescu, numele celor înscrişi pe listele lui Verdeţ sunt anunţate de la tribună. Mulţimea începe să huiduie. Verdeţ nu trece testul străzii. În plus, Iliescu anunţase pe la 15.00, la televizor, sfârşitul dictaturii ceauşiste. Iar drumul la MApN îl scosese pe Verdeţ din joc. Tot bătrânul politruc Ion Iliescu ia deciziile, până la urmă, şi la CC, unde ajunge după ce bate palma cu Stănculescu. Mai ales că, în tot acest timp, Ceauşesu fusese prins şi reţinut la Târgovişte.
Ziarul Financiar:
Ministerul Finanţelor vrea să suplimenteze cu încă 500 mil. lei programul „Prima Casă” pentru a veni în „ajutorul românilor” care au făcut deja un an pe contract, care au plătit un avans şi îl pot pierde. O parte dintre aceşti români poate nu se încadrează şi nu au avansul pentru un credit ipotecar standard, acordat de bănci.
Din 2009 până în iulie 2016 statul a dat garanţii de 16,7 mld. lei pentru 195.905 beneficiari. Cu ce au dat băncile, expunerea totală depăşeşte 30 mld. lei. 90% din creditele ipotecare date din 2009 încoace sunt „Prima Casă”, ceea ce arată că nu mulţi români s-au încadrat la creditele standard acordate de bănci acolo unde condiţiile de acordare sunt mai stricte decât în programul „Prima Casă”.
Din 2009 până în 2014 majoritatea creditelor „Prima Casă” au la bază euro în spate. De-abia din 2015 s-a trecut numai pe lei, odată cu scăderea Roborului, indicelui de refrinţă pentru împrumuturile în lei. În acest moment, Roborul este la 0,74% pe an.
Condiţiile de acordare în „Prima Casă” sunt extreme de scăzute, avans de numai 5% şi o marjă peste Robor de 2,5% (2% banca şi 0,49% fondul de garantare), ceea ce rezultă că îţi trebuie doar un venit de 2.700 lei pe lună ca să îţi cumperi un apartament prin acest program.
În criză, programul „Prima casă” a dat business băncilor în condiţiile în care românii nu le mai treceau pragul. Că nu este un business aşa profitabil pentru o bancă, este o altă problemă. De asemenea, programul a oprit scăderea preţului apartamentelor, salvând bilanţul băncilor, care ar fi trebuit să îşi facă provizioane mult mai mare pentru deprecierea activelor decât şi-au făcut.
De partea celalaltă, „Prima casă” a oferit românilor un produs ieftin, pentru achiziţia unei locuinţe.
Dar acest program a distorsionat piaţa pentru că prin condiţiile de creditare (avans şi venit) s-a creat iluzia unei „puteri de cumpărare” pentru români, pentru achiziţia unei locuinţe.
Aşa a fost şi la franci elveţieni şi ulterior la euro...
La prima vedere, programul „Prima Casă” pare departe de ceea ce s-a întâmplat cu creditele în franci sau în euro.
În primul rând, pentru că preţul apartamentelor este la jumătate faţă de perioada din boom. Dar în rest, riscurile sunt la fel pentru creditele „Prima casă” care au euro în spate.
Orice creştere de curs va mări atât de rata de plată, cât mai ales soldul.
La un venit minim de 2.700 de lei, cât îţi trebuie pentru „Prima casă”, nu prea îţi rămân bani pentru a acoperi o eventuală creştere de curs. Iar aici nu vorbim despre cursul valutar de acum, care pare stabil, ci poate ne imaginăm ce se va întâmpla peste cinci ani, atunci când inflaţia va reîncepe să crească.
Chiar dacă dobânda la lei este cu un punct procentual mai mare decât la euro, cu orice creştere de curs de peste 1% începi să plăteşti mai mult pentru creditele în euro.
Iar aici, cel mai important este soldul credutului în euro, la care multă lume nu se uită. O creştere de 1% a cursului înseamnă o creştere a soldului cu 1%, iar acolo este suma cea mai mare.
Prin trecere pe lei, românii vor fi expuşi numai la riscuri de dobândă la lei şi vor scăpa de riscul de curs valutar.
