Eșecurile partidelor lui Emmanuel Macron și Olaf Scholz la alegerile europene, divergențele cu americanii în ceea ce privește Rusia, precum și perspectiva revenirii lui Donald Trump la Casa Albă plasează țările UE într-o situație slabă în ajunul summitul Alianței. Președintele Franței, Emmanuel Macron, a lipsit de la prima zi a lucrărilor summit-ului.
Absența lui Macron din fotografia de marți seară alături de Joe Biden dă o idee despre gradul de slăbire nu doar a Franței, ci și a europenilor în cadrul Alianței Atlantice, după treizeci de luni de conflict în Ucraina. „Acum cinci ani, cu câteva săptămâni înainte de aniversarea a 70 de ani a NATO la Londra, Emmanuel Macron părea foarte sigur de sine, diagnosticând „moartea cerebrală” a NATO. Cinci ani mai târziu, nu mai este cazul”, notează Samuel Faure, specialist în probleme de apărare la Sciences Po Saint-Germain-en-Laye.
Nici cancelarul german, Olaf Scholz, nu este în cea mai bună formă politică, după eșecul înregistrat la alegerile europene de către Partidul Social Democrat. Alegeri care au întărit grupările pro-ruse sau izolaționiste pe o mare parte a continentului, mai ales în Franța.
Divergențe privind Ucraina
În plus, cei doi lideri europeni au păreri diferite în privința celui mai sensibil subiect al momentului pentru Alianță: traiectoria Ucrainei către NATO. Germania face cauză comună cu Statele Unite pentru a refuza aderarea Kievului la Alianță, pentru a nu provoca o escaladare cu Kremlinul. Franța, dimpotrivă, imploră, alături de majoritatea statelor central-europene, dar și de Regatul Unit, trasarea unei integrări atlantice.
„Ideea este să arătăm că această traiectorie, într-un anumit fel, este ireversibilă. Mergem mai departe decât s-a hotărât la Vilnius [în Lituania]”, în timpul precedentului summit al Alianței, din iulie 2023, se arată la Elysée. La acea vreme, nerăbdător să se integreze cât mai repede în NATO, Volodimir Zelenski, președintele ucrainean, stârnise enervarea oficialilor americani, considerând „absurdă” formula negociată la momentul aderării: „când aliații vor cădea de acord și când vor fi îndeplinite condiţiile”.
Dacă dezbaterile ar urma să fie mai civilizate la Washington, discuția generează totuși o formă de frustrare într-o anumită parte a Europei, începând cu Ucraina. „Administrația Biden a fost întotdeauna prea precaută, ceea ce acum se va întoarce împotriva lui și asupra noastră. De fiecare dată când spunem „fără escaladare”, îi trimitem un semnal lui [Vladimir] Putin, care profită de ocazie pentru a escalada”, spune fostul diplomat Michel Duclos, expert la Institutul Montaigne: „Asta creează resentimente în Ucraina. Va trebui să gestionăm o Ucraină divizată și frustrată”.
„Summitul NATO va fi o oportunitate ratată: organizația rămâne închisă Ucrainei, așa că trebuie imaginate alte forme de garanții de securitate. Cu toate acestea, acordurile bilaterale semnate cu aproximativ douăzeci de țări sunt mai multe acorduri de sprijin în general, nu includ o clauză de asistență reciprocă în cazul unui atac rusesc”, notează Duclos.
Criticate de aliații săi, inițiativele lui Viktor Orban, premierul ungar, a cărui țară tocmai a preluat președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, întăresc cacofonia. Liderul suveranist, care se opune și el aderării Kievului la NATO, a mers vineri, 5 iulie, la Moscova pentru a se întâlni cu Vladimir Putin. Și asta, fără nicio consultare prealabilă a omologilor săi europeni. „Scopul meu a fost să deschid canale de comunicare directă și să încep un dialog pe calea cea mai scurtă către pace. Misiune îndeplinită!“, a rezumat omul forte de la Budapesta.
Această mișcare de frondă față de cei treizeci și unu de aliați ai săi din Alianța Atlantică, precum și față de Ucraina, a fost extrem de ofensatoare. Dar lui Orban nu-i pasă. Se consideră „o punte” între Europa și Rusia. O punte care îi face pe toți partenerii săi suspicioși. În acest proces, liderul maghiar a mers chiar în China, unde s-a întâlnit luni, 8 iunie, cu președintele Xi Jinping.
În cadrul NATO, B-9 (sau „Bucureștiul nouă”), care reunește nouă țări din Europa Centrală și de Est – inclusiv țările baltice, Polonia, România și Ungaria – devine „B-8”: tot mai multe capitale cred că nu se mai pot organiza discuții strategice și împărtăși informații confidențiale cu liderul ungar, deoarece acesta menține un canal deschis de discuții cu Moscova.
Ungaria nu este singura care irită țările baltice sau Polonia. Germania este în mod regulat evidențiată. Dacă Berlinul crede totuși că face mai mult decât partea care îi revine pentru a sprijini Ucraina, în special prin transferuri semnificative de arme și sisteme de apărare antiaeriană, reținerea sa în cadrul NATO continuă să provoace partenerii.
Dependenţa UE de Statele Unite
Timp de luni de zile, Berlinul a contestat formularea „Misiunea Ucraina” pentru a desemna ceea ce Alianța Atlantică dorește să implementeze pentru a coordona transferurile de arme de la occidentali în Ucraina. Opunându-se trimiterii de trupe occidentale pe front, spre deosebire de președintele Macron, oficialii germani au militat pentru un termen mai neutru, mai puțin provocator cu privire la Moscova. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, vorbește acum despre un simplu program de instruire și asistență în securitate NATO pentru Ucraina. Cu un singur obiectiv: să se asigure că aceste activități, coordonate acum de ministrul apărării al Statelor Unite, pot supraviețui posibilei reveniri la Casa Albă a lui Donald Trump, după alegerile prezidențiale americane din noiembrie.
Această perspectivă le dă o sudoare rece europenilor: le subliniază vulnerabilitatea, în timp ce remarcile de campanie ale candidatului republican slăbesc articolul 5 al asistenței reciproce care reprezintă baza Alianței.
Fără întârziere, europenii încearcă să-și consolideze eforturile de cooperare în sectorul apărării, dar știu că rămân în continuare foarte dependenți de Statele Unite, așa cum demonstrează în fiecare zi războiul din Ucraina. „Cu cât mergem mai la est de Europa, cu atât este mai mare preocuparea cu privire la viitorul sprijinului american în Europa”, crede domnul Faure.
Pentru că, indiferent dacă Joe Biden rămâne sau dacă îl înlocuiește Donald Trump, „există o tendință fundamentală și profundă în politica de securitate a SUA care sugerează că Europa va trebui să devină mai puțin dependentă de sprijinul SUA pentru a-și apăra securitatea”, își amintește Camille Grand, fost membru NATO și acum director al programului „apărare și securitate” pentru Consiliul European pentru Relații Internaționale, într-o notă recentă.
De altfel, continuă domnul Grand, „în ciuda războiului din Ucraina și a amenințării din Rusia, Europa nu mai este teatrul care determină prioritățile planurilor de apărare americane și care primește majoritatea resurselor. Pentru anul fiscal 2024, Pentagonul a alocat 3,6 miliarde de dolari [3,3 miliarde de euro] din bugetul său „Inițiativei europene de descurajare”, în timp ce „Inițiativei de descurajare pașnică” i-au fost alocate 14,7 miliarde de dolari.”
În cele din urmă, trebuie luate în calcul și efectele alegerilor britanice. Sosirea prim-ministrului laburist Keir Starmer ar putea zdruncina echilibrul și cooperarea europeană în cadrul NATO, sugerează Faure. Pe probleme de apărare, nuanțeazăă Pierre Haroche, specialist în relații internaționale la Universitatea Catolică din Lille, „Marea Britanie intenționează să se reconecteze înainte de toate cu Germania și ar dori să se invite în formatul Weimar între Paris, Berlin și Varșovia și să reia legătura cu UE, la opt ani de la votul Brexit”, și să profite astfel de proiectele pe care UE le pune în aplicare pentru a sprijini dezvoltarea industriei europene de apărare, astăzi rămasă în urma Statelor Unite.
Comentează