DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Jocurile oamenilor lui Orban în Călărași și Ialomița, desființate de instanță

Radu Pop
judecator justitie

O situația explozivă se derulează chiar în aceste zile în județul Călărași, unde bătălia politică având izvoare tocmai în Guvernul Orban, a degenerat, implicând nume grele, obișnuite cu afacerile transpartinice, de la Ministrul Mediului, Costel Alexe, până la cel al Economiei, Virgil Popescu, ori de la primarul de Călărași, Daniel Drăgulin, până la șeful CJ-ului, liberalul Vasile Iliuță, și riscă să lase peste 37 de locatăți din zonă fără alimentare cu apă.

Impactul unui asemenea scenariu este absolut apocaliptic, mai ales în contextul pandemiei, când regulile de igienă sunt atât de importante. Adăugând acesei liste de personalități și pe controversatul Victor Sandu, „liantul” dintre toate guvernule ultimilor ani, avem imaginea completă a unui dezastru previzibil.

Scandalul a fost detonat recent, când instanța a anulat decizia Adunării Generale a Acționarilor Ecoaqua (societatea de alimentare cu apă din Călărași și Ialomița), constatând abuzul evident produs prin demiterea admistratorilor legal aleși, demitere despre care sursele noastre susțin că l-ar fi avut ca inițiator pe președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță.

Totul începe în urmă cu 3 ani, când în baza selecției administratorilor conform OUG 109, Asociația de Dezvoltare Intracomunitară Ecoaqua desemnează o garnitură de profesori universitari și profesioniști în diverse domenii, cinci la număr, pentru a gestiona dezvoltarea companiei locale de alimentare cu apă. Aceștia erau Ioan Bica (prof. univ. dr. ing. în hidraulica, membru marcant al Asociației Române a Apei și fost decan al Facultatii de Hidrotehnica din cadrul Universității Tehnice de Construcții București), colegul său mai tânăr, Cătălin Popescu (Șef de lucrări și Doctor în Hidrotehnică în cadrul aceleiași Universități, cel mai reputat tână specialist în domeniul energiei hidro), Lauriana Burlacu (jurist eminent, cu îndelungată practică în avocatură), Alexandru Voican (fost director de Resurse umane al gigantului SIDERCA) și Florica Șerban (aflată în conducerea Saint Gobain).

Pe lângă cei cinci experți, apar în Consiliul de Administrație, deloc paradoxal pentru cunoscătorii combinatoricii locale liberale, și Claudiu Iorgovici, fost director al aceleiași companii, despre care sursele noastre susțin că are o puternică și apropiată legătură cu Vasile Iliuță, împreună cu un salariat al Primăriei Oltenița, Liviu Zavalaș. Totuși, raportul dintre profesioniști și sinecuriști fiind în favoarea primilor, este desemnat, tot prin procedura prevăzută de legislația privind guvernanța corporativă și un director general, în persoana lui Cezar Neagu. Lucrurile păreau a intra e făgașul normal, iar beneficiarii serviciului public de alimentare cu apă aveau motive reale de optimism.

Din păcate, însă, primele semne ale dezastrului încep încă din 2018 când Consiliul Județean Călărași, condus de liberalul Vasile Iliuță, desemnează ca reprezentant în Adunarea Generală a Acționarilor pe controversatul Eduard Grama, director în instituția condusă de Iliuță, care se remarcase anterior doar prin datoriile acumulate de firma sa productoare de sucuri tocmai către Ecoaqua (societatea pe care urmează să o conducă, din AGA) și prin condamnarea penală rămasă definitivă, pentru infracțiuni economice, în dosarul 3224/207/2010. În sensul aceluiași spirit infracțional constatat anterior, Grama își arogă o calitate inexistetă în legislația românească, aceea de președinte (sic!) al Adunării Generale a Acționarilor.

Vom vedea mai departe ce rol urma să joace acest pion plasat de Vasile Iliuță pe tabla de șah, în contextul în care încă din 2016 Ecoaquae pregătea să solicite bani europeni, prin Programul Operațional Infrastructură Mare, suma vehiculată fiind de 250 de milioane de euro. La atâta bănet de cheltuit, era și culmea să nu apară multe figuri interesante în jurul societății de apă.

Dar cum Consiliul de Administrație era numit legal, cu un mandat de 4 ani, iar oamenii liberalului Iliuță erau minoritari (doar doi din șapte), se decide o lovitură de forță de către apropiatul premierului și președintelui PNL, Ludovic Orban. La nivel local este de notorietate relația dintre cei doi, cel mai bun exemplu fiind că, în pofida colaborării extrem de strânse a lui Iliuță cu PSD, acesta și-a păstrat funcția și privilegiile politice, Orban preferând să se uite în altă parte, la fel ca și atunci când presa a vuit că Iliuță a fost prins la volan cu o alcoolemie de 0,7 la mie (deh, poate că actualul prim-ministru se simțea și el cu musca pe căciulă).

Lovitura în forță constă într-un abuz demontat deja de instanța de judecată: simțind mirosul banilor europeni, Grama (semnând în mod ilegl documente sub titulatura de „președinte AGA”), și ignorând faptul că forul tutelar al societății de apă este Agenția de Dezvoltare Intracomunitară, și nicidecum Consiliul Județean, demite Consiliul de Administrație în data de 13 mai 2020, iar printr-un simulacru de hotărâre, își instalează rapid câțiva apropiați de aceeași factură, păstrându-i pe cei doi „membri de bază”, Iorgovici și Zavalaș, aducând și un fost director nct al societății, Marcel Nuțu.

Bomba este, însă, numirea deja celebrului Victor Sandu ca director general. Individ extrem de descurcăreț, Sandu și-a negociat foarte bine ultimele funcții, fiind „adoptat” de toate guvernările: puțin preocupat de chestiuni ideologice, mecanicul auto Victor Sandu, proprietar de service în Pitești, devenit Director general în Administrația Națională Apele Române, face un prim gest de orientare, încă din noiembrie 2019, când din această calitate, îl numește înapoi pe funcția de șef al Administrației Bazinale Prut-Bârlad, pe cumătrul ministrului Costel Alexe (superiorul lui Sandu, Apele Române fiind în subordinea ministerului condus de liberalul ieșean), pe nume Petru Avram, demis de același Sandu în urmă cu 3 ani, când presa a relatat existența a două dosare penale la DNA Iași pe numele lui Avram.

Ca recompensă pentru operativitate, intră în scenă un alt apropiat al lui Orban, Ministrul Economiei, Virgil Popescu, care îi mai oferă o sinecură lui Sandu: în luna ianuarie acesta este numit președinte al Consiliului de Administrație al Societății Naționale a Apelor Minerale. Mai mult, presa a relatat în ultimii ani contractele uriașe pe care diverse instituții de Stat le-au încheiat cu T.M.D. LASTING SERVICE administrată de același descurcăreț Sandu.

Interesantă legătură de interese la nivel guvernamental: doi dintre intimii susținători ai lui Orban, Alexe și Popescu, îi pun pe tavă lui Sandu funcții și demnități la care nimeni din cei cu nivelul său de pregătire profesională sau intelectuală nu ar fi îndrăznit vreodată să viseze.

Dar să revenim la firul banilor europeni, miza care din nou se leagă de Ludovic Orban, prin protejatul său, Iliuță de a CJ Călărași. Sperând, probabil, semnarea contractului de finanțare europeană imediat după demiterea, de către Grama, a celor cinci profesioniști din Consiliul Administrație, grupul format din Iliuță, Gama și Sandu omite că abuzul va periclita acordarea sumelor solicitate, transparența și legalitatea fiind esențiale în evaluările derulate de Comisia Europeană la solicitanți.

Între timp, prin sentinta 235/24.06.2020, Instanța a dispus suspendarea deciziei AGA din 13.05.2020, constatând ilegalitățile flagrante, și repunând în drepturi vechiul Consiliu de Administrație. Dincolo de luptele politice, intensificate de apropierea alegerilor, problema reală constă în șansele uriașe de pierdere a finanțării, ceea ce ar însemna un risc major pentru funcționarea societății, și deci, a alimentării cu apă a câtorva zeci de mii de români. Or, în pofida eforturilor desfășurate de profesioniștii din vechiul Consiliu de Administrație, aceștia află în imposibilitatea de a pune în aplicare hotărârea judecătorilor, sursele noastre spunându-ne că Victor Sandu, conștient de suținerea guvernamentală și politică, nu ar fi întreprins niciun demers pentru reintrarea în normalitatea decisă în justiție.

content-image

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.