Jocurile Olimpice - Danemarca, medaliată cu bronz la handbal feminin

Autor: George Traicu

Publicat: 10-08-2024

Actualizat: 10-08-2024

Article thumbnail

Sursă foto: COSR

Selecţionata Danemarcei a cucerit medalia de bronz la turneul olimpic feminin de handbal de la Paris, după ce a întrecut echipa Suediei cu 30-25, sâmbătă, pe stadionul Pierre-Mauroy din Villeneuve-d'Ascq, în apropiere de Lille, informează AFP, potrivit Agerpres.

După dominaţia totală în handbalul feminin în secolul XXI, cu trei titluri olimpice consecutive (1996, 2000, 2004), Danemarca a dispărut din topul mondial şi chiar de la Jocurile Olimpice, ratând calificarea la JO din 2016 şi 2021.

Prin acest nou podium la cel mai înalt nivel internaţional, Danemarca şi-a reconfirmat revenirea în prim plan, după medalia de argint la Euro 2022 şi bronzul de la Mondialul din 2023.

În finala pentru aurul olimpic se vor întâlni, sâmbătă, echipele Norvegiei, care vizează al treilea său titlu olimpic, după cele cucerite în 2008 şi 2012, şi Franţei, deţinătoarea titlului olimpic.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri