DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Jocurile restructurării: PSD elimină UDMR din calculele incipiente / SURSE

sondaj

Social-democrații au discutat, miercuri, în ședința CEX din Parlament, despre majoritatea parlamentară necesară restructurării Guvernului.

Momentan, PSD nu se bazează pe voturile UDMR.

„ALDE susține restructurarea. S-a făcut calculul că avem minimum 18 voturi în plus. Sunt 7 voturi ale noastre și încă 11 ar veni de la minorități. E posibil să mai vină câteva voturi de la neafiliați, dar exclus de la Pro România”, au spus surse din conducerea PSD pentru ȘTIRIPESURSE.RO.

Rămâne de văzut, spun sursele citate, dacă parlamentarii PSD vor fi mobilizați să vină în Săptămâna Mare la plenul reunit.

Liderilor județeni li s-a atras atenția să controleze foarte bine prezența parlamentarilor din județele lor și să-i anunțe pe aleși că trebuie să-și întrerupă sau să-și amâne vacanțele, după caz.

Doar în cazul în care se prevestesc eventuale probleme de prezență, spun sursele citate, PSD ar putea să caute și sprijin UDMR.

Dacă președintele Klaus Iohannis nu va accepta până vineri noile propuneri de miniștri - Eugen Nicolicea (Justiție), Oana Florea (Fonduri europene) și Liviu Tit Brăiloiu (Românii de pretutindeni) - atunci premierul Viorica Dăncilă va trimite marți, Parlamentului, o cerere de restructurare a Guvernului.

Potrivit legii, premierul poate cere Parlamentului modificarea structurii Guvernului prin înființarea, desființarea sau, după caz, divizarea ori comasarea unor ministere, după care Iohannis nu mai poate refuza doar anumiți miniștri și trebuie să accepte noul Guvern.

Teoretic, coaliția de guvernare are voturile necesare pentru o nouă validare a Guvernului prin Parlament.

Pe hârtie, PSD și ALDE au împreună 240 de parlamentari, cu 7 voturi peste numărul necesar susținerii Guvernului. De asemenea, coaliția poate obține susținere suplimentară din partea UDMR (30 de voturi) și a grupului minorităților naționale (17 voturi).

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.