DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Joe Biden a redevenit favorit în alegerile primare democrate în urma unui 'Super Tuesday'

Joe Biden

Fostul vicepreşedinte american Joe Biden a redevenit favorit în alegerile primare democrate în urma unui ”Super Tuesday” plin de surprize, care a bulversat situaţia şi instalat un duel îndelungat cu socialistul Bernie Sanders, relatează AFP, potrivit news.ro.

”Nu se numeşte Super Tuesday degeaba!”, a exclamat marţi seara, la Los Angeles, în California, un Joe Biden vizibil revigorat după ce a obţinut victorii în nouă dintre cele 14 state aflate în joc în această zi electorală hotărâtoare.

Promiţând să fie cel care îl va înfrunta pe Donald Trump în alegerile prezidenţiale din noiembrie, el s-a prezentat drept un viitor preşedinte capabil ”să se bată” şi totodată să ”panseze rănile” Statelor Unite, împietrite în opinia sa în ”ura şi disensiunea” semănate de miliardarul republican.

Fosta mână dreaptă a lui Barack Obama, în vâstă de 77 de ani, a creat o surpriză obţinând o victorie în Texas şi zdrobindu-şi concurenţa în Virginia şi North Carolina - trei dintre statele care au furnizat marţi cele mai mari contingente de delegaţi la Convenţia democrată ce acordă, în iulie, învestitura în cursa la fotoliul de la Casa Albă.

El a obţinut de asemenea victorii în Alabama, Oklahoma, Tennessee, Arkansas, Minnesota şi Massachusetts. El a realizat astfel un mare shlem în statele din sudul ţării şi confirmă că este campionul afroamericanilor, un electorat-cheie în tabăra democrată.

Citește și: Adrian Năstase este trist: Și știm, nimeni nu este sau nu a fost fără pată!

”ÎNCREDERE ABSOLUTĂ” LA ”BERNIE”

Bernie Sanders, considerat favorit după demarajul său puternic în aceste alegeri primare, nu se recunoaşte înfrânt. El pare bine plasat să obţină victoria în cel mai important stat de ”super marţi” - California -, cu un avans de nouă puncte procentuale după numărare în 80% dintre secţiile de votare.

El a obţinut victorii în micul stat Vermont şi în Utah.

Cei doi candidaţi erau în continuare cot la cot, miercuri dimineaţa (ora locală), în statul Maine.

”Vă spun cu o încredere absolută că vom câştiga alegerile primare democrate şi îl vom bate pe cel mai periculos preşedinte din istoria acestei ţări”, a tunat marţi seara "Bernie" în faţa unei mulţimi entuziaste în fieful său Vermont.

Joe Biden recuperează mult.

Mult timp favorit, el a obţinut rezultate slabe în primele scrutinuri, în februarie, afectat de o campanie ternă şi donaţii zgârcite.

Însă votul de sâmbătă din South Carolina i-a permis să dejoace previziunile, care-l dădeau aproape sigur mort din punct de vedere politic, impunându-se larg în acest stat din Sud mulţumită votului afroamerican şi antrenând o nouă dinamică.

El a beneficiat totodată în ultimele zile de retragerea în favoarea sa a altor doi candidaţi moderaţi - tânărul Pete Buttigieg, revelaţia acestor alegeri primare, şi senatoarea Amy Klobuchar - care pare că i-a permis să obţină victoria în acest stat din Midwest, în care nu şi-a făcut campanie aproape deloc.

ALTE DOUĂ MARŢI ELECTORALE

Împrăştiată mult timp în candidaturi multiple, tabăra moderată s-a unit de-acum în spatele lui Joe Biden pentru a-l opri pe Bernie Sanders.

Ideile acestuia din urmă, foarte de stânga pentru Statele Unite - precum o asigurare medicală publică universală - s-au impus puţin câte puţin în rândul electoratului democrat, însă ”revoluţia” promovată de senatorul în vârstă de 78 de ani continuă să îngrijoreze o parte a establishmentului partidului.

La el ca în 2016, împotriva lui Hillary Clinton, ”vânătoarea” de delegaţi ar putea să dureze.

După această ”super marţi”, deşi conduce, potrivit presei americane, Joe Biden dispune de aproximativ 380 de delegaţi, iar Bernie Sanders de 315.

Or este nevoie de 1.991 de delegaţi pentru a obţine învestitura - drumul este lung.

Acest drum trece, marţea viitoare, prin alte şase state - Washington, Idaho, Michigan, Missouri, Mississippi şi North Dakota -, iar apoi, la 17 martie, prin Florida, Arizona, Ohio şi Illinois.

Nimic nu spune că un candidat va avea o majoritate absolută după aceste scrutine, însă Joe Biden se află de-acum în poziţie de forţă.

Asta cu atât mai mult cu cât celălalt candidat care spera să poarte culorile centrului este marele perdant

Miliardarul Michael Bloomberg a intrat foarte târziu în cursă şi a cheltuit fără să numere din imensa sa avere personală pentru a înainta.

El a realizat marţi rezultate mediocre şi ar urma să obţină după această zi decisivă foarte puţini delegaţi.

Potrivit mai multor publicaţii americane, el urma să-şi ”reevalueze” miercuri viitorul campaniei.

Cealaltă înfrângere crudă este cea a senatoarei progresiste Elizabeth Warren, care a avut o seară foarte rea şi care a fost învinsă inclusiv în fieful său din Massachusetts.

Ea nu şi-a anunţat încă retragerea, însă visul de a deveni prima preşedintă a Statelor Unite pare căa dispărut definitiv.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.