DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Joe Biden, despre taxele vamale impuse Chinei de administrația Trump: 'Nu vreau să întreprind nicio acţiune imediat'

CNN
Joe Biden

Preşedintele ales al SUA, Joe Biden, a spus că vrea să păstreze într-o primă fază, după ce îşi va prelua funcţia, taxele vamale punitive impuse Chinei de Washington sub preşedinţia lui Donald Trump în cadrul unui război comercial, relatează AFP, potrivit AGERPRES.

"Nu vreau să întreprind nicio acţiune imediat, iar acest lucru vizează inclusiv taxele vamale", a declarat Biden pentru cotidianul american The New York Times, într-un interviu apărut miercuri.

"Nu vreau să îmi compromit opţiunile", a mai spus el.

Relaţiile dintre primele două puteri mondiale au ajuns la cel mai scăzut nivel în ultimele decenii sub mandatul lui Donald Trump, fiind marcate de un război comercial transpacific în care Beijingul şi Washingtonul au semnat totuşi un armistiţiu în ianuarie.

Vezi și: VIDEO - Decor de basm la Casa Albă înainte de Crăciun. Ce ornamente a ales Melania Trump

În ceea ce îl priveşte, Joe Biden s-a arătat critic în privinţa bilanţului Chinei în materie de drepturi ale omului, iar unii analişti estimează că administraţia sa va păstra o poziţie extrem de fermă faţă de Beijing.

După victoria sa în noiembrie la alegerile prezidenţiale, Biden a lăsat de înţeles că va urma o strategie comercială care să reînnoiască alianţele Washingtonului cu Europa şi Asia-Pacific pentru a crea un front unit care să reprezinte o contraputere la China.

La începutul anului, el nu s-a ferit de cuvinte dure la adresa preşedintelui chinez Xi Jinping. "Este un tip fără nici cel mai mic os de democraţie în scheletul său", a spus fostul vicepreşedinte al SUA.

Iar echipa sa de campanie a calificat internările membrilor minorităţii musulmane a uigurilor în China drept "genocid".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.