Preşedintele american Joe Biden a declarat vineri, răspunzând unei întrebări din partea presei, că revine Ucrainei decizia dacă ar trebui sau nu să cedeze teritorii pentru a obţine pacea şi a pune astfel capăt invaziei ruse, consemnează postul CNN în ediţia sa online, potivit Agerpres.
''De la început am spus - şi nu toată lumea a fost de acord cu mine - că nimic (nu va fi decis - n. red.) despre Ucraina fără Ucraina. Este teritoriul lor. Eu nu le voi spune ce ar trebui şi ce nu ar trebui să facă'', a afirmat Biden la Rehoboth (Delaware), după ce a fost întrebat dacă Ucraina ar trebui să cedeze teritorii în schimbul păcii.
Totuşi, adăugat el, ''probabil'' la un moment dat va fi nevoie de o ''reglementare'' între Ucraina şi Rusia. Însă ''ce ar implica aceasta, nu ştiu'', a mai spus preşedintele SUA.
El a subliniat că în acest timp Statele Unite vor continua să sprijine Ucraina pentru a se putea apăra singură în faţa agresiunii ruse.
Fostul secretar de stat american Henry A. Kissinger sugerase luna trecută, în timpul Forumului Economic Mondial de la Davos, că Ucraina ar trebui să cedeze Rusiei teritorii în schimbul păcii. El a îndemnat Occidentul să convingă Ucraina să accepte negocieri plecând de la ''status quo-ul de dinainte'', adică de la o situaţie în care Rusia controlează formal peninsula Crimeea şi informal provinciile separatiste Doneţk şi Lugansk din estul Ucrainei, notează Washington Post.
În replică, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a comparat opiniile lui Kissinger cu ceea ce s-a întâmplat cu Germania nazistă în 1938, când încercările de a calma agresorul prin concesii teritoriale nu au stins apetitul german pentru mai multe teritorii.
Joe Biden lasă la latitudinea Kievului cedările teritoriale către Moscova: Este teritoriul lor. Eu nu le voi spune ce ar trebui şi ce nu ar trebui să facă
București
16°C
Articole Similare

26
Scandal de proporții: Soția premierului Spaniei, acuzată oficial de corupție
26

285
Papa Leon, mesaj subtil după criticile lui Donald Trump: "Democraţia riscă să devină o tiranie majoritară"
285

1.160
Iranul tună și fulgeră după blocada maritimă impusă de SUA: 'Reprezintă o ameninţare gravă la adresa păcii şi securităţii internaţionale'
1.160

38
"Un salt uriaș pentru omenire": NASA vrea bază permanentă pe Lună după succesul Artemis 2
38

2.601
Decizie de ultim moment la Washington: SUA intervin și salvează Bulgaria de la colaps cu o gură de aer pentru petrol rusesc
2.601

1.668
Experiment cu potențial periculos: de ce vor cercetătorii britanici să arunce un milion de tone de nisip în oceane
1.668

25
Creșteri bursiere și evoluții financiar-bancare
25

4.487
Navele care pleacă din Iran au ”spart” blocada maritimă impusă de SUA: Au trecut ca prin brânză prin Strâmtoarea Ormuz
4.487

1.098
UE pune presiune pe noul guvern din Ungaria: Să 'realinieze' țara la 'valorile europene'
1.098

3.364
VIDEO Parodia care aruncă internetul în aer: Donald Trump cântă 'Blockade, Blockade', într-un clip viral lansat de ambasada iraniană
3.364

38
Program inedit în Berlin: Turiştii ar putea primi recompense pentru colectarea deşeurilor
38

67
Lovitură israeliană asupra unei maşini de poliţie din Gaza: Patru persoane, printre care și un copil, au fost ucise
67

5.174
Ruptură neașteptată între SUA și Italia. Donald Trump o pune la zid pe Giorgia Meloni: "Sunt șocat de ea. Credeam că are curaj, m-am înșelat"
5.174
















Comentează