Candidatul democrat la preşedinţia SUA Joe Biden s-a angajat să pună capăt expulzărilor de imigranţi, afirmând că, dacă va fi ales, va decreta un moratoriu asupra deportărilor în primele 100 de zile ale administraţiei sale, iar ulterior vor fi expulzaţi doar cei condamnaţi pentru infracţiuni grave, relatează luni dpa şi Los Angeles Times potrivit Agerpres.
"E vorba de unirea familiilor (...) Trebuie să ne asigurăm că putem fi în egală măsură o naţiune a imigranţilor, cât şi o naţiune a bunului simţ", a spus duminică Biden în cursul unei dezbateri electorale.
Biden, fost vicepreşedinte al SUA în timpul lui Barack Obama, a fost criticat în legătură cu expulzarea a 3 milioane de persoane în acea perioadă, menţionează dpa.
Rivalul său la nominalizarea democrată, Bernie Sanders, a declarat anterior că are în vedere oprirea deportărilor "până la o revizuire riguroasă a practicilor şi politicilor trecute şi prezente".
Sanders a afirmat că imigranţii reprezintă "o parte importantă a agriculturii noastre, a industriei construcţiilor". "Sunt oameni de bine şi totuşi trăiesc în teroare. Trebuie să punem capăt terorii şi raidurilor ICE (agenţia pentru imigraţie şi vămi) şi să găsim o cale pentru a le acorda cetăţenia", a propus Sanders.
Cei doi candidaţi au convenit asupra faptului că imigranţii ilegali trebuie să poată merge fără teamă la doctor dacă au simptome de coronavirus, Biden precizând că în astfel de situaţii medicii nu ar trebui să raporteze faptul că au tratat un imigrant fără acte.
"În acest moment ne confruntăm cu situaţia absurdă în care persoane fără acte care vor să procedeze corect - adică sunt bolnavi şi vor să meargă la doctor, nu vor să răspândească boala - nu fac acest lucru pentru că se gândesc că vor fi deportaţi", a remarcat la rândul său Sanders.
"Trebuie să asigurăm că oricine se poate duce în siguranţă să se trateze atunci când este nevoie. Acest lucru trebuie să fie un principiu general, mai presus şi dincolo de coronavirus", a subliniat Sanders.
Joe Biden s-a angajat să pună capăt expulzărilor de imigranţi dacă va ajunge la Casa Albă
Articole Similare

43
Iranul încearcă să anticipeze următoarea mișcare a lui Donald Trump cu ajutorul Venezuelei
43

7
Un adjunct al directorului general Gazprom Neft a fost reținut sub suspiciunea de luare de mită
7

1.265
Înfrângere de proporții pentru Keir Starmer: Premierul a pierdut în propriul fief, iar Guvernul se clatină serios
1.265

28
Comandantul Gărzii Naționale: Ucraina nu era pregătită pentru o invazie pe scară largă
28

1.311
Orban ține UE în șah: Ungaria blochează sancțiunile împotriva Rusiei și cere în schimb un împrumut uriaș
1.311

30
Un cutremur cu magnitudinea 5,4 a fost resimţit în Bangladesh
30

54
Ministrul iranian de externe Abbas Araghchi: Iranul îşi oferă ajutorul pentru „facilitarea dialogului” între Afganistan şi Pakistan
54

862
O imagine spectaculoasă dezvăluie secretele galaxiei Calea Lactee în detalii fără precedent
862

71
O studentă reţinută de ICE, eliberată după ce primarul New York-ului a discutat cu Donald Trump
71

61
O tânără din SUA se află în centrul unui proces istoric împotriva rețelelor de socializare: YouTube şi Instagram i-au alimentat depresia
61

4.923
„Nu există nicio şansă” - Vicepreședintele american JD Vance respinge posibilitatea unui război de lungă durată SUA-Iran
4.923

50
Polonia intenţionează să introducă o nouă legislaţie pentru a interzice reţelele sociale copiilor sub 15 ani
50

3.025
Rusia a declanșat o operațiune de spionaj de o amploare fără precedent în Europa: Practic, suntem în faza de pre-război și se adună informații cu rol crucial din zone strategice
3.025

















Comentează