DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Probleme de sănătate pentru Joe Biden (78 de ani): Și-a luxat glezna în timp ce se juca cu câinele

indianexpress.com
Joe Biden

Preşedintele ales Joe Biden (78 de ani) şi-a luxat glezna după ce a alunecat în timp ce se juca cu câinele său, conform unui anunţ făcut duminică de biroul său, transmite Reuters.

Vezi și: Ludovic Orban admite că PNL ar putea pierde premierul

Într-o scurtă declaraţie, biroul lui Biden a informat că incidentul s-a produs sâmbătă şi că democratul în vârstă de 78 de ani va fi examinat de un ortoped duminică "dintr-un exces de precauţie".

Joe Biden a fost examinat ulterior de un specialist în ortopedie din Newark, Delaware.

Reporterii care l-au însoţit au fost ţinuţi în autobuz şi nu l-au putut vedea pe preşedintele ales intrând în clădire.

Joe Biden va fi cea mai în vârstă persoană care va prelua preşedinţia americană în ianuarie 2021, iar sănătatea sa va fi probabil urmărită îndeaproape atât de susţinători cât şi de opozanţi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.