Joe Biden va lansa o carte cu memorii din mandatul său de președinte

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 24-07-2025 20:08

Actualizat: 24-07-2025 23:08

Article thumbnail

Sursă foto:  Credit: SCOTT OLSON / Getty images / Profimedia

Fostul președinte american Joe Biden a încheiat un acord cu editura Hachette pentru publicarea memoriilor sale din mandatul de la Casa Albă (2021-2025), primind un avans de aproximativ 10 milioane de dolari, informează The Wall Street Journal, citat de agenția EFE.

Deși încă nu există o dată oficială a publicării sau un titlu pentru aceste „memorii prezidențiale”, gen literar consacrat care reflectă experiențele trăite de liderii americani în timpul mandatului, se așteaptă ca volumul să cuprindă detalii despre complexitatea funcției prezidențiale, fără a aborda perioada anterioară președinției.

Suma obținută de Biden este considerabil mai mică decât cea încasată de predecesorii săi democrați. Barack Obama a primit un avans de 60 de milioane de dolari pentru memorii, iar Bill Clinton 15 milioane de dolari.

În negocierile cu editura, Biden a fost reprezentat de agenția Creative Artists, care l-a asistat și pentru cartea „Promise Me, Dad!” („Promite-mi, tată!”), apărută în 2017, în care Biden își relata relația cu fiul său Beau, decedat în 2015.

Fostul lider democrat, în vârstă de 82 de ani, a intrat recent în atenția publică după ce a dezvăluit că suferă de o formă agresivă de cancer de prostată cu metastaze osoase. De asemenea, Biden a marcat istoria prin retragerea sa din cursa pentru un al doilea mandat, din cauza declinului cognitiv vizibil.

 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri