Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

John Young, astronautul cu două zboruri spre Lună, a murit la vârsta de 87 de ani

lumanare doliu

John Young, astronautul care a zburat de două spre Lună şi a avut o carieră de peste patru decenii, a murit la vârsta de 87 de ani, potrivit unui anunţ NASA.

Considerat pionier al programului spaţial, Young a zburat în prima misiune Gemini, iar în 1969 a fost prima persoană care a orbitat singură în jurul Lunii în misiunea Apollo 10, potrivit BBC.

„NASA şi lumea au pierdut un pionier”, a anunţat Robert Lightfoot într-un comunicat, potrivit News.ro.

Citește și: CTP, atac NECRUȚĂTOR la adresa lui Alexandru Arșinel, după ce acesta i-a luat apărarea medicului Lucan: 'După ce o să dea ortul popii, să i se scoată rinichiul'

John Young s-a retras în 2004, după o carieră de 42 de ani, în care a zburat de şase ori în spaţiu. El a murit vineri din cauza unor complicaţii pe fondul unei pneumonii.

Născut în San Francisco, în 1930, Young a obţinut o diplomă în inginerie aeronautică, la Georgia Institute of Technology, şi a fost pilot în Marina Americană.

A fost cooptat ca astronaut NASA în 1962 şi a zburat prima dată în spaţiu în 1965, cu misiunea Gemini 3. În mai 1969, Young a fost parte din misiunea Apollo 10, care a zburat spre Lună, ca repetiţie pentru aselenizarea lui Apollo 11, câteva luni mai târziu. Echipajul a testat modulul lunar, pe orbită.

Young a păşit pe Lună în 1972, când a fost comandant al misiunii Apollo 16 - fiind cel de-al nouălea dintre cei 12 oameni care au păşit vreodată pe suprafaţa satelitului natural.

Împreună cu Charles Duke, a adunat roci şi mostre de sol şi au condus modulul lunar mai mult de 26 de kilometri.

În 1981, Young a comandat zborul inaugural al Columbia. Doi ani mai târziu, a devenit prima persoană care a zburat în şase misiuni spaţiale, când a comandat Columbia în prima misiune Spacelab. Aceasta a fost ultima lui călătorie în spaţiu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.