Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Johnson & Johnson cere autorizarea în UE a vaccinului său

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a primit marţi o solicitare oficială din partea companiei Janssen (filiala belgiană a companiei farmaceutice americane Johnson & Johnson) pentru autorizarea condiţionată a vaccinului acesteia anti-COVID-19, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.

EMA va evalua această cerere ''într-un calendar accelerat'', întrucât a început din decembrie o analiză în timp real a datelor privind eficacitatea şi siguranţa vaccinului Johnson & Johnson.

Comitetul pentru medicamente umane (CHMP) din cadrul EMA estimează că evaluarea sa asupra acestui vaccin s-ar putea încheia aproximativ la jumătatea lunii martie, cu condiţia ca informaţiile prezentate de compania farmaceutică să fie ''suficient de complete şi solide'', astfel încât acest vaccin să primească autorizaţia de comercializare condiţionată în UE.

Citește și: Florin Roman profețește sfârșitul lui Renate Weber: ‘Va rămâne doar sporul pentru praful de pe tobă’

Conform companiei Johnson & Johnson, vaccinul său anti-COVID-19 a avut o eficacitate globală de 66% în testele clinice efectuate pe trei continente afectate de diferitele variante ale coronavirusului SARS-CoV-2.

În testele clinice la care au participat circa 44.000 de voluntari, nivelul protecţiei împotriva formelor moderate şi severe de COVID-19 a variat de la 72% în SUA, la 66% în America Latină şi la numai 57% în Africa de Sud, ţară unde a fost detectată una dintre noile mutaţii mai contagioase ale coronaviruslui.

Citește și: CTP: ‘Nu-mi pare rău că Simona a pierdut în fața unei Serena Williams întinerită cu câțiva ani’

Acest vaccin, care este administrat într-o singură doză, are o eficacitate de 85% în prevenirea formelor grave ale bolii, conform concluziilor studiilor clinice.

Vaccinul Johnson & Johnson foloseşte un adenovirus pentru a determina un răspuns imun al organismului împotriva coronavirusului. Spre deosebire de vaccinurile Pfizer/BioNTech şi Moderna, acesta poate fi stocat la temperatura unui frigider, ceea ce facilitează distribuţia.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.