Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Jose Mourinho: 'Suporterii lui AS Roma merită altceva'

www.skysports.com
Jose Mourinho

"Suporterii lui AS Roma merită altceva", a declarat pentru Sky Sport antrenorul Jose Mourinho, a cărui echipă este în dificultate atât în Serie A, cât şi în Europa Conference League, unde o va întâlni joi în deplasare pe ŢSKA Sofia, anunță Agerpres.

"Trebuie să mergem acolo şi să câştigăm, iar dacă Bodo/Glimt câştigă (cu Zoria Lugansk - n. r.), noi încheiem pe locul 2 şi jucăm un play-off în februarie. (...) Ştim ce dificultăţi avem cu atâtea accidentări. Ştim că fiecare jucător pe care îl pierdem este un dezastru în acest moment. Am văzut deja imagini cu terenul, acoperit de zăpadă de un metru. Evident că va fi foarte greu. Suntem nevoiţi să menajăm câţiva jucători. Vă spun fără probleme că Rui Patricio, Mhitarian, Smalling nu vor fi convocaţi, însă vom merge cu cea mai bună echipă posibilă pentru a câştiga", a afirmat portughezul, cr o antrenează din vară pe AS Roma.

"Vrem să le oferim suporterilor rezultate diferite de cele de până acum. (...) E uşor să fii suporter când câştigi mereu şi e mai greu să arăţi că este echipa ta de suflet când rezultatele nu sunt dintre cele mai bune. Noi ştiam deja de la început ce ne aşteaptă. Nu ne aşteptam la atâtea probleme la un loc, fiindcă în afară de o echipă care începe să se construiască, de dificultăţile inevitabile, Covid-19, accidentările şi suspendările înseamnă împreună prea mult", a spus Mourinho.

"Mai ales când întâlneşti o echipă ca Inter, când te uiţi imediat la banca de rezerve şi înţelegi că nu e nevoie să te uiţi pe teren ca să spui că sunt mai puternici ca noi, iar în acea situaţie au fost mult mai puternici", a adăugat el, la câteva zile după eşecul umilitor de pe Olimpico, 0-3 cu Inter Milano, campioana en titre.

Roma a început bine campionatul, însă este acum pe locul 7, la 9 puncte de Atalanta, ocupanta locului 4, ultimul care duce în Liga Campionilor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.