Fotbalistul echipei Universitatea Craiova, Jovan Markovic, a declarat, luni, într-un interviu, că îşi propune să marcheze 15 goluri pentru formaţia sa în actualul sezon, să se califice în play-off-ul Ligii I şi să câştige Cupa României.
"Este o perioadă importantă pentru noi, trebuie să ne pregătim bine pentru începerea campionatului. Antrenorul este alături de mine, mă încurajează la fiecare antrenament, vreau să dau totul pe teren şi să nu-l dezamăgesc. Aşteptările mele pentru noul an sunt să marchez 15 goluri, să ne calificăm în play-off, pentru că la locul 1 nu mai avem şanse până atunci, şi să câştigăm Cupa României", a afirmat atacantul care a înscris 6 goluri în prima parte a campionatului.
"Anul trecut a fost unul bun pentru mine şi sper să o ţin tot aşa, să marchez cât mai mult şi să-mi ajut echipa. Suporterilor le mulţumesc şi le transmit să ne încurajeze mereu ca sa câştigăm toate meciurile", a adăugat fotbalistul.
Intrat în circuitul echipei naţionale, Markovic speră să joace cu prima reprezentativă la un turneu final: "Visul meu este să ne calificăm cu echipa naţională la un Campionat European sau o Cupă Mondială".
Lotul echipei de fotbal Universitatea Craiova se află în prezent într-un stagiu de pregătire în Antalya (Turcia), întoarcerea în ţară fiind programată pentru 20 ianuarie.
Jovan Markovic, atacantul Craiovei, îşi propune să marcheze 15 goluri pentru formaţia sa în actualul sezon
Explorează subiectul
Articole Similare

56
Precizările Comisiei Centrale a Arbitrilor după meciul Petrolul – FC Argeș
56

72
Dennis Man a marcat pentru PSV, învinsă FC Volendam în Eredisivie
72

10
Legenda NBA, Chris Paul, şi-a anunţat retragerea
10

43
Dănuţ Coman faace scandal după Petrolul-FC Argeş: Să ne spună clar şi ne oprim: jucăm în play-out şi gata! Îşi bat joc de noi şi de munca noastră
43

56
Victorie importantă pentru Petrolul cu FC Argeş
56

97
Chivu i-a lăsat fără cuvinte pe jurnaliștii italieni: Încă vorbim despre aceleași lucruri și ne plângem mereu
97

75
Chinul nu s-a încheiat. Lindsey Vonn spune că mai are nevoie de cel puţin încă două operaţii
75

83
TAS a dat verdictul. A respins apelul ucraineanului descalificat din cauza unei căşti comemorative
83

1.325
Ana Bărbosu va fi apărată de avocatul Simonei Halep. După ce a pierdut medalia olimpică, acum gimnasta riscă să fie suspendată
1.325

49
Oţelul Galaţi, după ce Tribunalul Galaţi a dispus la 4 februarie deschiderea procedurii insolvenţei: Decizia a fost suspendată
49

20
Tricolorele la snowboard cross: Kata Mandel - locul 24, Henrietta Bartalis - locul 31
20

22
Athletic Bilbao a primit interzis la transferuri până în 2028
22

43
Europarlamentarii cer reintegrarea ucraineanului Vladislav Heraskevich în competiţia de skeleton de la JO
43

















Comentează