Jucătorii Curtis Jones şi Tino Lvramento, convocaţi la naţionala Angliei

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 09-10-2024

Actualizat: 09-10-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Shutterstock

Jucătorii Curtis Jones şi Tino Livramento au fost adăugaţi pe lista de convocări a selecţionerului Lee Carsley pentru meciurile Angliei din Liga Naţiunilor la fotbal, conform DPA, potrivit Agerpres.

Finalista EURO 2024 primeşte joi seară pe Wembley vizita echipei naţionalei a Greciei, duminică jucând la Helsinki cu selecţionata Finlandei.

Managerul Lee Carsley i-a pierdut pe jucătorii Kobbie Mainoo, Morgan Gibbs-White şi Ezra Konsa, după ce aceşti trei jucători au suferit accidentări în meciurile de campionat din weekend, dar iniţial stabilise să nu facă alte convocări.

Totuşi, selecţionerul interimar al Angliei i-a adus la echipa naţională pe Jones şi pe Livramento direct de la selecţionata Under-21, înaintea meciului cu Grecia din Liga Naţiunilor.

Mijlocaşul Curtis Jones (Liverpool) a făcut parte din echipa care a câştigat titlul european la Under-21 sub bagheta lui Carsley în 2023 şi de asemenea a fost convocat pentru prima dată la naţionala de seniori înainte de EURO 2024.

Fundaşul Tino Livramento (Newcastle) a fost unul dintre cei patru debutanţi din lotul convocat luna trecută şi este singurul jucător care nu a apucat să joace în meciurile câştigate cu 2-0 împotriva echipelor Irlandei şi Finlandei.

Cei doi cresc numărul jucătorilor din lotul lui Carsley la 23, dar sunt îndoieli privind disponibilitatea lui Harry Kane şi a lui Jack Grealish înaintea meciului organizat pe teren propriu cu Grecia.

Căpitanul Angliei, Kane, a fost forţat să părăsească terenul în meciul disputat duminică cu Eintracht Frankfurt, scor 3-3, după ce a primit îngrijiri la coapsa dreaptă.

Atacantul cu 100 de selecţii la echipa naţională a fost declarat apt de stafful medical al Angliei, dar a petrecut zilele de marţi şi miercuri efectuând un program personalizat, fără să se antreneze cu echipa.

Asociaţia de fotbal engleză a confirmat faptul că mijlocaşul Jack Grealish (Manchester City) a absentat de la antrenament ca măsură de precauţie pe fondul unei lovituri minore.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri