Jucătorii Sevillei au afişat un mesaj de susţinere pentru Sergio Rico înaintea finalei Europa League

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 01-06-2023

Actualizat: 01-06-2023

Article thumbnail

Sursă foto: etimg.com

Jucătorii echipei Sevilla FC au purtat, miercuri seară, un tricou în semn de susţinere pentru Sergio Rico, fostul jucător al echipei, spitalizat în stare gravă după un accident de călărie, în timpul încălzirii dinaintea finalei Europa League de la Budapesta contra lui AS Roma (4-1), informează AFP, potrivit Agerpres.

"Hai Sergio, noi suntem cu tine", se putea citi pe tricoul pe care l-au purtat foştii coechipieri ai portarului nr.2 de la formaţia franceză Paris Saint-Germain.

Internaţionalul spaniol Sergio Rico, portarul de rezervă al echipei de fotbal Paris Saint-Germain, a fost internat în "stare gravă" după un accident de călărie produs în Andaluzia.

Victima unui traumatism cranio-cerebral, Rico a fost transportat cu elicopterul la spitalul Virgen del Rocio din Sevilla, unde a fost plasat sub asistenţă respiratorie, potrivit canalului local de televiziune Canal Sur.

Conform familiei sale, accidentul s-a petrecut când calul pe care îl călărea "a devenit incontrolabil" din cauza unei "şarete trase de catâri".

Prezent pe bancă sâmbătă seara la Strasbourg, cu ocazia meciului în care PSG a fost încoronată campioană a Franţei, portarul spaniol a plecat în cursul nopţii în Andaluzia, "cu acordul clubului", a subliniat familia sa.

 

El a fost victima acestui accident de călărie în apropierea locuinţei sale, la festivităţile El Rocio de la Huelva (sud-vestul Spaniei).

 

Sevilla FC a cucerit trofeul Europa League la fotbal după ce a învins-o pe AS Roma cu scorul de 4-1 la loviturile de departajare, miercuri seara, în finala desfăşurată la Budapesta, în care scorul a fost egal, 1-1, atât după cele 90 de minute regulamentare, cât şi după prelungiri.

 

Andaluzii au câştigat competiţia (Cupa UEFA/Europa League) pentru a şaptea oară, dintre care de trei ori trofeul a fost obţinut la penalty-uri (2007, 2014, 2023).

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri