Jucătorul Florin Gardoș de la CS U Craiova: 'Parcă în ultimii 3-4 ani nu am reuşit să redescopăr plăcerea de a juca fotbal'

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 20-12-2018

Actualizat: 20-12-2018

Article thumbnail

Sursă foto: Fanatik

Florin Gardoş, a bifat doar cinci meciuri în acest sezon, în toate competiţiile, pentru trupa lui Mangia, iar fundaşul de 30 de ani nu ar mai dori să continue la trupa din Bănie dacă nu va fi folosit mai mult, relatează Mediafax.

"Nu pot decât să le mulţumesc (n.red. fanilor), mă întâlnesc cu oamenii zi de zi, fie că mă duc la un magazin sau pe stradă, lumea îmi zice că îşi doreşte să joc. E un lucru care mă face să mă simt bine şi să îmi doresc să rămân. Nu ştiu ce va aduce 2019. Habar nu am. Eu am încercat tot timpul să mă antrenez cât mai bine, să îmi fac treaba, dacă nu am jucat asta a fost alegerea antrenorului.

Citește și: Alex Sandro și-a prelungit contractul cu Juventus: Fundașul brazilian a refuzat oferte de la Manchester United, Real Madrid și PSG

Îmi doresc să treacă odată perioada asta., nu am avut continuitate deloc. Asta îmi doresc, să am continuitate pentru că altfel nu am cum să revin la nivelul la care îmi doresc eu în primul rând şi ştiu că lumea are aşteptări mari de la mine. Asta îmi doresc, puţină continuitate şi să mă ridic la nivelul aşteptărilor.

Îmi doresc să rămân. Trebuie să am nişte discuţii cu cei din conducere. Eu îmi doresc să rămân, dar în condiţiile astea nu am cum să rămân pentru că nu sunt fericit. Şi dacă nu mă simt bine într-un loc, nu are rost să stau”, a declarat Florin Gardoş, conform Telekom Sport.

Gardoş a ajuns în 2014 la Southampton, dar problemele medicale l-au făcut să revină în ţară. La începutul anului a semnat cu echipa din Craiova, dar antrenorul are alte preferinţe pentru defensivă.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri