Un dosar de abuz în serviciu care a vizat activitatea administrativă a Muzeului Național Brukenthal din Sibiu s-a încheiat definitiv după aproape zece ani, fără condamnări penale și fără recuperarea prejudiciului reclamat de instituție. Deși ancheta a pornit de la suspiciuni privind plăți nejustificate și proceduri încălcate, finalul dosarului lasă muzeul cu pierderile nerecuperate și cu cheltuielile suportate de stat.
Un dosar vechi, cu fapte din 2015–2016
Cazul își are originea în perioada 2015–2016, când doi angajați ai Muzeului Național Brukenthal din Sibiu - un șef de compartiment administrativ și o contabilă-șefă - au fost acuzați de procurori de abuz în serviciu. Ancheta a vizat modul în care au fost aprobate, recepționate și plătite lucrări și echipamente pentru sistemele de securitate ale muzeului.
Potrivit acuzațiilor, mai multe documente ar fi fost întocmite incomplet sau fără respectarea procedurilor legale, iar unele bunuri facturate nu ar fi fost regăsite în patrimoniul instituției. Prejudiciul estimat inițial a fost de aproximativ 40.000 de lei, iar ulterior muzeul a cerut despăgubiri de peste 180.000 de lei.
Ani de anchete și procese, fără o soluție pe fond
Dosarul penal a parcurs etapele clasice ale unei anchete complexe, cu expertize contabile, audieri de martori și verificări ale Curții de Conturi. Cu toate acestea, judecata pe fondul acuzațiilor nu a mai avut loc.
După ani de proceduri, instanța a constatat intervenirea prescripției răspunderii penale. Procesul penal a fost încetat, fără ca judecătorii să se pronunțe asupra vinovăției sau nevinovăției celor acuzați. Inculpații nu au solicitat continuarea procesului pentru a obține o soluție de achitare.
Ultima încercare a muzeului: recuperarea banilor pe cale civilă
După închiderea dosarului penal, cauza a fost disjunsă, iar instanța a analizat separat latura civilă. Muzeul Național Brukenthal din Sibiu a cerut recuperarea prejudiciului, susținând că instituția a fost păgubită prin faptele imputate foștilor angajați.
Instanțele au respins însă acțiunea civilă, argumentând că, în lipsa dovedirii unei fapte penale de abuz în serviciu, nu poate fi atrasă răspunderea civilă delictuală în cadrul procesului penal. Judecătorii au subliniat că încetarea procesului penal ca urmare a prescripției nu echivalează cu stabilirea vinovăției și nu este suficientă pentru obligarea la plata despăgubirilor.
Sechestrul ridicat, cheltuielile rămân la stat
Ca urmare a soluției definitive, măsurile asigurătorii instituite asupra bunurilor celor doi inculpați au fost ridicate, iar muzeul nu va recupera niciuna dintre sumele solicitate. Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, ceea ce înseamnă că, pe lângă prejudiciul nerecuperat, costurile procedurilor sunt suportate din bani publici.
Un caz care ridică semne de întrebare
Finalul dosarului scoate în evidență o problemă recurentă a justiției penale în cauze economice complexe: durata excesivă a procedurilor. După aproape un deceniu, instituția publică reclamantă rămâne fără despăgubiri, iar dosarul se închide fără o soluție pe fond privind faptele investigate.
În lipsa unei condamnări sau a unei obligări la recuperarea prejudiciului, cazul Muzeului Național Brukenthal din Sibiu se adaugă unei serii de dosare în care tergiversarea procedurilor a dus la prescripție și la imposibilitatea reparării pagubelor reclamate de instituții publice.
Președintele: dosarele de corupție ar trebui soluționate în 2–3 ani
Chiar astăzi, președintele României, Nicușor Dan, a declarat că este necesară o dezbatere publică amplă privind prescripția faptelor mari de corupție - discuția se poate extinde și dincolo de acestea însă -, subliniind că problema majoră a sistemului de justiție nu este neapărat durata termenelor legale, ci incapacitatea de a soluționa dosarele într-un interval rezonabil de timp. Declarația vine în contextul poziției exprimate recent de premierul Ilie Bolojan, care a afirmat că faptele grave de corupție nu ar trebui să se prescrie.
Întrebat dacă împărtășește opinia premierului potrivit căreia prescripția nu ar trebui să existe pentru faptele mari de corupție, Nicușor Dan a arătat că discuția este legitimă, dar a mutat accentul pe funcționarea concretă a justiției.
„Este o discuție pe care trebuie să o avem în spațiul public. Întrebarea reală este alta: în momentul de față, pentru faptele mari de corupție, prevăzute în Codul penal și în legea specială a DNA, termenul de prescripție ajunge undeva la 15 ani. Problema fundamentală este de ce nu reușim ca, în 15 ani, să soluționăm o faptă de corupție. O persoană judecată pentru o astfel de faptă ar trebui să aibă atât cercetarea, cât și judecarea finalizate în 2–3 ani, astfel încât să existe o soluție”, a declarat președintele.
Final fără câștigători
Pentru muzeu, bilanțul este clar: bani pierduți, timp consumat și nicio reparație financiară. Pentru sistemul judiciar, dosarul rămâne un exemplu de cauză complexă încheiată fără o clarificare definitivă a responsabilităților. Iar pentru opinia publică, cazul ridică din nou întrebarea dacă, în astfel de situații, statul mai reușește să-și apere efectiv propriile instituții.
Comentează