Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

CSM, undă verde pentru deținuții scriitori

audieri pruna 4

UPDATE 12.49: CSM a votat împotriva solicitării ministrului Justiției de abrogare a prevederilor referitoare la reducerea pedepselor pentru deținuții care publică lucrări științifice.

Judecătorul Adrian Bordea, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a declarat în ședința Plenului CSM că abrogarea dispoziției care permite reducerea pedepselor persoanelor condamnate, în baza lucrărilor științifice, poate genera mai mult rău și că soluția ar fi înăsprirea condițiilor. În schimb, ministrul Justiției, Raluca Prună, a declarat că ministerul va continua demersurile pentru abrogarea prevederii legale referitoare la reducerea pedepselor pentru deținuții care publică lucrări științifice.

„Noi am analizat în Comisia 1 tot ceea ce au însemnat discuțiile din spațiul public, care par a fi negreșit justificate, și s-a ajuns la concluzia că în ce privește condițiile pentru acordarea unor beneficii celor care scriu lucrări științifice trebuie să fie determinate de calitatea acelui înscris, a acelei lucrări. S-a considerat că definirea caracterului științific al lucrării trebuie foarte bine stabilită (...). Abrogarea unei astfel de dispoziții poate crea mai mult rău și de aceea am considerat că nu abrogarea este poate soluția cea mai bună, ci înăsprirea sau stabilirea mai corectă a condițiilor în care un deținut poate beneficia (...) de un câștig”, a declarat judecătorul Adrian Bordea, citat de Agerpres.

Afirmațiile sale nu au convins-o pe Raluca Prună, ministrul Justiției, aceasta afirmând că instituția pe care o conduce va continua demersurile pentru abrogarea prevederii legislative.

„Ministerul Justiției are inițiativa, iar eu am să merg în continuare pe abrogare. (...) Voi merge mai departe cu ordonanța de urgență și o să o pun pe site, nu am obligația să fac o consultare, dar, pentru că subiectul e de interes, o să o pun în consultare vineri (...). Voi argumenta pe discriminare, pentru că e discriminatoriu să răsplătești munca intelectuală mai mult decât munca fizică, și pe elemente de drept comparat”, a spus Raluca Prună.

Ea a adăugat că în prezent alte peste o sută de lucrări științifice cu autori deținuți sunt în pregătire, lucru care arată că fenomenul este departe de a se fi încheiat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.