Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Judecătorii au DECIS: Ioana Băsescu SCAPĂ de controlul judiciar

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Ioana Basescu

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis marţi să revoce măsura controlului judiciar faţă de Ioana Băsescu, în dosarul privind finanţarea campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din 2009.

"Admite contestaţia formulată de inculpata Băsescu Ioana împotriva încheierii din 11 iulie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală. Desfiinţează, în parte, încheierea atacată şi rejudecând: Revocă măsura controlului judiciar luată faţă de inculpata Băsescu Ioana. Respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpatul Tarhon Victor împotriva aceleiaşi încheieri penale. Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii contestate. Cheltuielile ocazionate de soluţionarea contestaţiilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpata Băsescu Ioana rămân în sarcina statului. Obligă contestatorul inculpat Tarhon Victor la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 35 lei onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales se avansează din fondul Ministrului Justiţiei. Onorariul parţial, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoarea inculpata Băsescu Ioana, în sumă de câte 35 lei, rămâne în sarcina statului. Definitivă." , se arată în hotărârea judecătorilor ÎCCJ.

Citeşte şi: Decizie de ULTIM MOMENT a magistraţilor în dosarul Elenei Udrea. Ce au hotărât judecătorii

Pe 24 mai, DNA a dispus trimiterea în judecată a Elenei Udrea, Ioanei Băsescu şi a jurnalistului Dan Andronic, în dosarul privind finanţarea campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din 2009.

Procurorii susţin că, în cursul anului 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, au fost colectate sume de bani provenite din infracţiuni de corupţie, delapidare şi evaziune fiscală care au fost folosite, ulterior, pentru plata unor servicii prestate în campania electorală. 

"Legătura dintre persoanele care obţineau banii pe cale nelegală şi prestatorii de servicii legate de campanie era realizată de inculpata Udrea Elena Gabriela. Aceasta conducea un staff de campanie informal al unuia dintre candidaţi şi, din această poziţie, coordona atât achiziţiile de servicii de campanie, cât şi persoanele care au acţionat ca intermediari pentru plăţile realizate, astfel încât sumele de bani să ajungă la societăţile prestatoare. Remiterea foloaselor infracţionale s-a disimulat prin contracte fictive încheiate cu firme care prestau în realitate servicii în cadrul campaniei electorale, respectiv publicitate stradală, tipărire de afişe, reclame publicate în mass-media, realizarea unor pagini de internet, monitorizarea presei, organizarea de spectacole şi prestarea de servicii de consultanţă", precizează DNA.

Citeşte şi: Dan Voiculescu, PRIMELE DECLARAŢII despre boala sa. 'Sigur voi fi operat' - VIDEO .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.