Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Judecătorii CCR nu se grăbesc: Codul de Procedură Penală, amânat pentru toamnă

ccr

CCR a amânat, miercuri, dezbaterea pe sesizările PNL, USR și a ÎCCJ asupra modificării Codului de procedură penală, pentru data de 25 septembrie, a anunțat președintele CCR, Valer Dorneanu. La aceeași dată, plenul Curții va dezbate și sesizarea președintelui Klaus Iohannis pe aceeași inițiativă, potrivit Mediafax.

Pe 21 iunie, PNL și USR au sesizat Curtea Constituțională în legătură cu proiectul care modifică prevederile Codului de procedură penală. Opoziţia argumentează că încalcă în primul rând principiul bicameralismului, iar circa 100 de articole care se bat cap în cap sunt neconstituţionale.

Vezi şi: Descoperire a cercetătorilor canadieni: Condimentul care previne cancerul de colon

În sesizarea adresată Curţii Constituţionale, PNL şi USR precizează că proiectul de lege încalcă principiul bicameralismului consacrat de art.61 alin. (2) şi art.75 din Constituţia României.

"Este evident aportul semnificativ cantitativ, dar şi calitativ pe care îl aduce legea în forma trimisă la promulgare, faţă de forma supusă dezbaterii Camerei de reflecţie. Aşa cum s-a arătat şi în jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, principiul bicameralismului trebuie să concilieze structura bicamerală a Parlamentului nostru - bicameral atât în sens instituţional, cât şi funcţional -, adică să permită fiecărei Camere să-şi exprime voinţa politică în privinţa unei anumite problematici supuse legiferării, cu respectarea prevederilor art. 75 din Constituţie referitoare la ordinea de sesizare a celor două Camere în funcţie de categoriile din care fiecare propunere legislativă sau proiect de lege face parte, dar şi cu respectarea art. 61 din Constituţie, în virtutea căruia legiferarea este opera întregului Parlament, ca entitate unică şi suverană. De aceea, este contrar principiului bicameralismului ca reglementări de substanţă, care se îndepărtează de concepţia originară a legii şi care îi conferă acesteia o altă configuraţie, să fie adoptate de forul decizional, fără ca acestea să fi fost dezbătute şi de prima Cameră. O astfel de procedură echivalează cu eliminarea primei Camere, în calitate de prim-legiuitor sau "prim cititor" al legii, şi transformarea Parlamentului într-unul unicameral, cel puţin sub aspect funcţional", se arată în textul sesizării partidelor din Opoziție.

Printre articolele sesizate ca fiind neconstituţionale se numără şi articolul 4, care prevede că autorităţile nu pot furniza informaţii cu privire la situaţia urmăririlor penale ale persoanele.

"Potrivit art. 4 alin. (3) din Directiva (UE) 2016/343 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumţiei de nevinovăţie şi a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale, Directiva nu împiedică autorităţile să difuzeze informaţii în mod public privind procedurile penale atunci când acest lucru este strict necesar din motive legate de ancheta penală sau în interes public, cu respectarea principiului prezumţiei de nevinovăţie. Aşadar, Directiva nu introduce o interdicţie absolută a dreptului autorităţilor de a oferi informaţii legate de procedurile penale aflate în curs de desfăşurare, ci realizează o circumstanţiere, în sensul ca acestea „să nu se refere la persoana respectivă ca fiind vinovată", scrie în sesizarea depusă la CCR.

Vezi şi: Ce trebuie să faci dacă te înțeapa o albină. Marea greșeală care trebuie evitată

Pe 19 iunie, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-au constituit în Secţii Unite "pentru sesizarea Curţii Constituţionale în vederea exercitării controlului de constituţionalitate, înainte de promulgare, asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală", se arată într-un comunicat de presă al ÎCCJ.

Pe 18 iunie, Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul de lege privind Codul de procedură penală, prin care procurorii vor avea interdicţie de a da informaţii în timpul urmăririi penale a unor persoane, după ce Comisia pentru legile justiţiei a dat în aceeaşi zi raport favorabil acestei iniţiative.

Inițiativa legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală a fost adoptată de deputați cu 175 de voturi "pentru", 78 voturi "împotrivă" şi o abţinere.

Și președintele Klaus Iohannis a sesizat CCR asupra neconstituționalității modificării prevederilor din Codul de procedură penală. Curtea Constituţională a României a stabilit dezbaterea acestei sesizări pe data de 25 septembrie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.