DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Județul Harghita, zero cazuri de infecție cu noul coronavirus. 15 persoane au fost amendate pentru nerespectarea izolării la domiciliu

Facebook
coronavirus vindecat

În judeţul Harghita nu s-a înregistrat, deocamdată, nici un caz de infectare cu noul coronavirus, a informat, miercuri, Instituţia Prefectului.

Potrivit sursei citate, în Harghita se află în carantină 25 de persoane, în centrele de carantină fiind disponibile 350 de paturi, potrivit Agerpres.ro.

Citește și: Klaus Iohannis anunță: Dorim să venim cu măsuri de sprijin!

În judeţ sunt în izolate la domiciliu un număr de 2.025 de persoane, iar în ultimele 24 de ore au ieşit din izolare 22 de harghiteni.

Faţă de ziua precedentă, au mai intrat în carantină un număr de trei persoane, iar în cazul a 105 harghiteni s-a impus măsura izolării la domiciliu.

Până în prezent, nu a fost confirmat niciun caz de infecţie cu noul coronavirus, a precizat sursa menţionată.

Instituţia Prefectului a mai informat că un număr de 15 persoane din Harghita au fost amendate, în ultimele 24 de ore, din cauza nerespectării izolării la domiciliu.

Citește și: Atac furibund al lui Rareș Bogdan: Speculanților, blestemaților, vreți să vă cumpărați masini noi si elicoptere cu prețul vieții unor copii bolnavi de cancer?

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Harghita a verificat modul de respectare a măsurii de izolare în cazul a 1.706 de persoane, fiind aplicate 15 sancţiuni contravenţionale, cu amendă în cuantum total de 21.000 de lei, pentru nerespectarea măsurii izolării la domiciliu.

De asemenea, poliţiştii au verificat şi respectarea măsurilor de ordine şi siguranţă publică în zona a trei centre în care se află persoane carantinate.

Citește și: Dr Alexandru Rafila: Probabil spre sfârștiul lunii aprilie se va ajunge la mii de cazuri zilnic!

"Reamintim cetăţenilor că nerespectarea legislaţiei poate atrage aspre sancţiuni cu amendă, sau chiar condamnarea la închisoare. Din aceste motive, este imperios necesar ca cetăţenii să se informeze numai din surse oficiale, să fie responsabili şi să conştientizeze faptul că trăiesc într-o colectivitate a cărei linişte şi sănătate pot fi afectate de acţiunile sau inacţiunile inconştiente ale unor semeni. Rugăm să cetăţenii să respecte întocmai recomandările autorităţilor, iar pentru siguranţa tuturor mesajul şi cuvântul de ordine este: 'Staţi în casă'!", se arată într-un comunicat al Instituţiei Prefectului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.