Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Județul în care doi primari se află în funcție din 1990 și vor un nou mandat: Unul este de la PNL, altul este de la UDMR

Bátori Géza

Primarii comunelor bihorene Sîntandrei şi Borş conduc administraţia din cele două localităţi încă din ianuarie 1990, fiind aleşi după 1992 pentru şapte mandate consecutive, iar acum ei candidează din nou.

"La vârsta de 24 de ani am ajuns primar, dar e mai mult de şapte mandate, pentru că am fost primar şi în primii doi ani de după Revoluţie. Mai exact, din data de 8 ianuarie 1990, când am fost numit pentru doi ani, până în 1992. Apoi au urmat cele şapte mandate. Am candidat de fiecare dată cu gândul de a face ceva în această comună şi cred că faptele sunt dovada spuselor mele. De data aceasta, m-am angajat să mai candidez o dată pentru că am foarte multe proiecte pe rol, în execuţie, şi vreau să le văd la bun sfârşit", a declarat, pentru AGERPRES, primarul PNL din Sîntandrei, Ioan Mărcuş.

Citește și: CTP îl desființează pe Nicușor Dan: Va da o soluție nepripită, îndelung socotită și profund greșită

El a declarat că nu se teme de concurenţă, dar îi priveşte cu respect pe toţi cei patru contracandidaţi ai săi pentru funcţia de primar, fiind opt partide care au liste de candidaţi pentru funcţia de consilieri locali.

"Comuna s-a dezvoltat foarte mult, în ultimii zece ani a cunoscut o dezvoltare urbanistică fără precedent, numărul populaţiei ajungând de la 3.500 la peste 10.000, care locuiesc în Sîntandrei. Asta necesită foarte multă implicare, foarte multă muncă. Vreau să duc la bun sfârşit ceea ce am început şi să arăt locuitorilor din comuna Sîntandrei că mi-a păsat şi îmi pasă întotdeauna de ei", a subliniat primarul.

Citește și: O primă victorie pentru Liviu Dragnea în justiție. Judecătorii au stabilit că i-a fost încălcat dreptul la muncă în penitenciar

Potrivit acestuia, în comună s-au introdus peste 50 de kilometri de gaz, s-au înfiinţat 130 de străzi noi, pentru care se lucrează la introducerea reţelelor de utilităţi şi asfaltări. În prezent, se asfaltează nu mai puţin de 34 de străzi.

"Chiar ieri dimineaţă am inaugurat o grădiniţă, construită cu fonduri europene, după ce în urmă cu doi ani am dat în funcţiune o creşă cu trei grupe, pentru 45 de copii, poate unică în România la nivelul unei comune. Pentru că suntem vecini cu municipiul reşedinţă de judeţ, am construit un nou drum de legătură cu Oradea, paralel cu drumul judeţean existent, iar în prezent am pregătit studiul de fezabilitate pentru realizarea centurii ocolitoare Sîntandrei. Discutăm deja de obiective de oraşe şi municipii când vorbim despre centură, dar aceasta este vitală pentru comuna noastră", a afirmat primarul Mărcuş.

Citește și: Ciolacu: ‘Facem un ultim apel către organele abilitate să se autosesizeze în cazul domnului Nicușor Dan’

Primarul comunei Borş, Bátori Géza (UDMR), a fost numit în aceeaşi dată de 8 ianuarie 1990 ca primar pentru doi ani, după care a urmat şirul lung al mandatelor pe care, declară el, le-a obţinut prin muncă susţinută an după an.

"Numai prin muncă se poate obţine ceva. Noi am încercat să lucrăm bine în comună, să avem realizări şi mergem înainte. Vom vedea ce va fi peste trei săptămâni. Am proiecte mari pentru noul mandat: vreau să pornesc turismul balnear în comună. Şi toate drumurile agricole să fie asfaltate. La noi, toate străzile din comună sunt asfaltate, acum le aranjăm pe cele care ies spre alte localităţi. Avem idei, avem şi strategie pe următorii ani", a spus edilul.

Citește și: Ultim moment! Marcel Ciolacu: ‘Am luat decizia ca PSD să meargă singur la aceste alegeri’

Comuna Borş este singura comună din judeţ care are un parc industrial, pe o suprafaţă de 25 de hectare şi mai multe locuri de muncă decât numărul locuitorilor, care este momentan de 4.300, în creştere, mai afirmă edilul Bátori Géza.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.