Jumătate din testele COVID-19 efectuate la Spitalul Municipal Hunedoara sunt la cerere

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 21-07-2020

Actualizat: 21-07-2020

Article thumbnail

Sursă foto: SANADOR

Circa 200 de teste pentru depistarea COVID-19 sunt efectuate, în medie, zilnic, la Spitalul Municipal "Dr. Alexandru Simionescu" din Hunedoara, o jumătate dintre acestea fiind la solicitarea unor persoane care intenţionează să plece în concediu, vor să se interneze în clinici pentru alte investigaţii medicale şi au nevoie de aceste analize sau merg la muncă în străinătate.

"Dintre cele aproximativ 200 de teste zilnice, o sută sunt efectuate la cerere. Celelalte sunt solicitate de către Direcţia de Sănătate Publică sau sunt efectuate pentru pacienţii care se internează în spitalul nostru. De asemenea, sunt teste pe care le efectuăm pentru personalul medical din spital. Rezultatele se dau în aceeaşi zi, în limbile română şi engleză. Dimineaţa se fac recoltările, iar după-amiaza avem rezultatele, care se pot trimite şi pe email, pentru că unele persoane sunt şi din alte localităţi sau judeţe", a declarat marţi, pentru AGERPRES, managerul spitalului, Radu Budae.

Citește și: Ciolacu: ‘Guvernul PNL trebuie să dubleze alocațiile și să crească pensiile cu 40%. Faceți investițiile din bani europeni’

Potrivit acestuia, Spitalul Municipal Hunedoara este singurul din judeţ care este acreditat pentru testarea la cerere, unitatea medicală dispunând de un aparat Real Time PCR achiziţionat din fonduri alocate de la bugetul local printr-o hotărâre aprobată de Consiliul Local Hunedoara.

Analizorul automat de biologie moleculară Real Time PCR este de ultimă generaţie şi a costat 450.000 de lei, el fiind achiziţionat după rectificarea bugetului local, la solicitarea primarului municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, în luna martie.

Aparatul poate prelucra 96 de teste la trei ore, adică aproape 800 de teste pe zi, rezultatul fiind obţinut în doar câteva ore.

Costul unui test la cerere este de 250 de lei, iar efectuarea acestuia necesită o programare telefonică din partea solicitantului.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri