Aproape jumătate (49%) dintre britanicii intervievaţi în cadrul unui sondaj s-au declarat favorabili vizitei de stat pe care preşedintele Donald Trump o va efectua la Londra la o dată încă neprecizată, deşi peste 1,7 milioane de persoane au semnat o petiţie online prin care se cere anularea acestei vizite, transmite agenţia EFE. Numai 36% dintre cei chestionaţi în sondaj împărtăşesc opinia exprimată în respectiva petiţie şi cred că vizita de stat a lui Trump la Londra ar trebui anulată.
Iniţiatorii petiţiei au lansat această iniţiativă ca protest faţă de decizia noului preşedinte american de o sista primirea de refugiaţi în SUA, indiferent care este originea loc, pentru o perioadă de 120 de zile şi pe termen nedefinit pentru refugiaţii sirieni. Donald Trump a interzis, de asemenea, intrarea pe teritoriul american timp de 90 de zile cetăţenilor din şapte ţări majoritar musulmane considerate de Washington 'pepiniere' de terorişti. Conform aceluiaşi sondaj efectuat de institutul YouGov pentru cotidianul The Times, 50% dintre persoanele chestionate au apreciat că deciziile lui Trump împotriva imigraţiei sunt 'o idee rea', în timp ce 29% le susţin.
Sondajul relevă sprijinul pentru vizita lui Trump mai ales în rândurile votanţilor partidului naţionalist UKIP şi ai Partidului Conservator condus de premierul Theresa May, cu procente de 81% şi respectiv 76%, precum şi a 68% dintre cei care la referendumul din 23 iunie au votat pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. De fapt, în petiţia menţionată nu se cere anularea vizitei, ci doar ca aceasta să nu fie 'vizită de stat', invocându-se faptul că prin poziţiile pe care Donald Trump le-a exprimat el ar aduce o ofensă reginei Elisabeta a II-a, conform Agerpres.
În plus faţă de acea petiţie, zeci de mii de manifestanţi au participat la o demonstraţie în faţa reşedinţei londoneze a premierului britanic tot pentru a cere anularea invitaţiei adresate preşedintelui american. Însă Theresa May a precizat că nu va revoca invitaţia adresată lui Trump, după ce ea a fost primul lider străin primit de acesta din urmă la Casa Albă după învestirea din 20 ianuarie.
Comentează