Autorităţile separatiste proruse din estul Ucrainei au anunţat marţi că au condamnat la 15 ani de închisoare pentru "extremism" şi "spionaj" în favoarea Kievului un jurnalist ucrainean care colabora şi cu o instituţie de presă americană, informează AFP.
Stanislav Aseiev, 30 de ani, a lucrat ca reporter pentru serviciul ucrainean Radio Free Europe/Radio Liberty (RFE/RL), finanţat de SUA. Această organizaţie a denunţat imediat condamnarea şi a cerut eliberarea lui "imediată".
"Stanislav este un jurnalist, el nu încerca decât să sporească sensibilizarea faţă de situaţia din estul Ucrainei", a subliniat într-un comunicat preşedintele RFE/RL, Jamie Fly.
Tânărul jurnalist a dispărut în 2017 în timp ce realiza un reportaj în autoproclamata Republică Populară Doneţk (DNR). După mai multe săptămâni de tăcere, autorităţile separatiste au recunoscut arestarea lui. Avându-şi baza în Doneţk şi lucrând pentru numeroase publicaţii ucrainene, el a folosit adesea pseudonime, precum cel de Stanislav Vasin, din motive de securitate.
În august, "Curtea Supremă a DNR" l-a declarat vinovat de "spionaj" şi de organizarea unei "comunităţi extremiste", a anunţat marţi agenţia separatistă DAN, fără a preciza de ce condamnarea lui a fost dezvăluită abia la sfârşitul lui octombrie.
În afară de pedeapsa de 15 ani de închisoare, lui Stanislav Aseiev i s-a "interzis să desfăşoare activităţi jurnalistice timp de doi ani şi şase luni", precizează agenţia. Potrivit acesteia, Aseiev "transmitea" serviciilor de securitate ucrainene informaţii cu privire la localizarea miliţiilor separatiste.
Ucraina este de cinci ani scena unui război cu separatiştii proruşi, război care s-a soldat cu aproape 13.000 de morţi. În pofida reducerii considerabile a nivelului de violenţe după încheierea acordurilor de pace din 2015, procesul de reglementare politică a conflictului de află într-un punct mort
Jurnalist ucrainean, condamnat la 15 ani de închisoare în estul separatist prorus al Ucrainei
București
13°C
Articole Similare

1.456
Sondaj în Ucraina - Evoluție spectaculoasă pentru Zelenski
1.456

39
Kremlinul condamnă „asasinarea" liderilor iranieni de către SUA şi Israel
39

3.009
Japonia ar fi dispusă să trimită nave în Strâmtoarea Ormuz - Condiția cerută de Sanae Takaichi
3.009

1.666
România, în vizorul Iranului? Ministrul de Externe explică: „Nu e vorba de retaliere militară”
1.666

3.622
UPDATE Un nou lider proeminent din Iran a fost ucis de Israel
3.622

37
NATO a desfășurat o nouă baterie Patriot la baza aeriană Incirlik din sudul Turciei
37

1.966
„Îl vom găsi și neutraliza” – Israelul anunță vânătoarea pentru noul lider suprem iranian, Mojtaba Khamenei
1.966

142
VIDEO Funeraliile lui Ali Larijania - Iranul jură răzbunare
142

53
Israelul suspendă intrarea ajutorului trimis de UNICEF pentru Fâşia Gaza
53

4.317
Mișcări tectonice pe plan mondial: China a făcut o ofertă de reunificare energetică Taiwanului, pe fondul crizei energetice internaționale
4.317

34
În Arabia Saudită au fost interceptate două drone care vizau cartierul diplomatic din Riad
34

3.730
Italia dă alarma - Un petrolier rus în derivă, încărcat cu gaz natural lichefiat, ”bombă ecologică” gata să explodeze în Mediterana
3.730

4.552
VIDEO Președintele irlandez îl înfruntă elegant pe Donald Trump la Casa Albă
4.552
















Comentează