Premierul canadian Justin Trudeau a prezentat scuze oficiale joi pentru cei peste 600 de italieni internaţi în lagăre în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial şi pentru prejudiciile aduse comunităţii italo-canadiene, informează vineri AFP, potrivit Agerpres.
"Mă ridic azi în faţa Camerei (Comunelor) pentru a prezenta scuze oficiale în numele guvernului Canadei pentru internarea de italo-canadieni (în lagăre) în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial", a declarat Justin Trudeau în camera inferioară a Parlamentului canadian. "Modul în care guvernul i-a tratat pe italo-canadieni este inacceptabil şi acest tratament a cauzat reale prejudicii", a spus Trudeau.
"Politica de internare era injustă", a subliniat premierul canadian, aducând un omagiu "generaţiilor care au trăit cu această moştenire de discriminare".
Şeful guvernului canadian s-a exprimat de asemenea în italiană în faţa parlamentarilor.
Benedetto Della Vedova, subsecretar de stat în cadrul Ministerului italian al Afacerilor Externe, a salutat într-un comunicat declaraţiile lui Trudeau. "Italia îi mulţumeşte călduros premierului Canadei, Justin Trudeau, pentru scuzele sale oficiale exprimate italo-canadienilor pentru tratamentul la care au fost supuşi în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial", se spune în comunicat.
În 1940, după intrarea în război a Italiei în calitate de aliat al Germaniei, mai mult de 600 de italieni au fost internaţi în lagăre situate în Canada, potrivit unor date ale cabinetului premierului.
Circa 31.000 de canadieni de origine italiană au fost declaraţi "subiecţi ai unei ţări inamice", ceea ce a dus la discriminări faţă de această comunitate, potrivit aceleiaşi surse.
Canada numără în prezent în jur de 1,6 milioane de italo-canadieni, una dintre cele mai mari diaspore italiene din lume.
Justin Trudeau a prezentat scuze pentru internarea de italieni în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

238
Americanii au găsit punctul slab: Scindare în conducerea Iranului și o grupare se arată foarte dispusă la negocieri
238

448
Donald Trump întărește forțele armate în Orientul Mijlociu: Mii de parașutiști americani ajung pe front/ Ce misiuni ar putea urma
448

53
Preşedintele croat a anulat un summitul Balcanilor de Vest, după afirmaţiile omologului său sârb
53

1.545
România a evadat la mustață de pe lista neagră, dar alte 5 țări din Europa au intrat: Inclusiv în țările din Occident se erodează democrația
1.545

1.300
Apel neașteptat de la Bruxelles: Europenii, îndemnați să călătorească mai puțin pentru a evita criza energetică
1.300

44
Fostul premier italian Enrico Letta, la conferinţa The Economist: Fragmentarea pe piaţa financiară, în energie şi conectivitate reprezintă cauza principala a slăbiciunilor noastre
44

5.580
VIDEO 'În câteva ore, orașul va arbora steagul rusesc'. Țara europeană care este cel mai simplu de atacat/ Rusia are deja oameni acolo
5.580

80
Donald Trump a convocat 'God Squad'. Soarta animalelor pe cale de dispariție atârnă de o decizie
80

116
Un general iranian salută „noua ordine regională” instituită de Teheran şi aliaţii săi
116

62
Libanul solicită Ucrainei predarea unui bărbat cu presupuse legături cu Mossad
62

68
Proiectul Israelului de extindere a pedepsei cu moartea, criticat dur de mai multe state europene
68

2.824
După o lună de război, ce a mai rămas din capacitățile militare ale Iranului?
2.824

60
Germania interzice consumul de alcool pentru copiii de 14-15 ani, chiar și sub supravegherea părinților
60
















Comentează