Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Eva Kaili nu scapă de închisoare! Justiţia belgiană, decizie în scandalul care a zdruncinat capitala UE

Eva Kaili

Justiţia belgiană a decis vineri prelungirea arestului preventiv cu o lună în cazul lui Marc Tarabella şi cu două luni pentru Eva Kaili, în cadrul anchetei privind scandalul ''bani în schimbul influenţei'' din Parlamentul European, aşa-numita afacere Qatargate, relatează cotidianul belgian Le Soir, conform AGERPRES.

Anunţul a fost făcut de Maxim Töller, unul dintre avocaţii lui Marc Tarabella.

Apărarea lui Tarabella solicitase punerea acestuia în libertate, dar a obţinut doar transferul său într-o ''închisoare mai apropiată de familia sa''.

''Vom continua să luptăm pentru scoaterea din închisoare a unei persoane nevinovate. Nu vom înceta să reamintim că Marc Tarabella este nevinovat, că nu există nimic care să i se reproşeze şi că el nu a primit niciodată bani sau cadouri în schimbul opiniilor sale'', a declarat apărarea eurodeputatului belgian.

Scandalul Qatargate a zdruncinat capitala UE

Scandalul Qatargate a zdruncinat capitala UE după ce autorităţile belgiene au percheziţionat locuinţe şi birouri în decembrie 2022, pe fondul acuzaţiilor că Qatarul a dat bani şi cadouri pentru a-şi asigura un tratament favorabil în Parlamentul European.

În acest scandal de corupţie au fost arestaţi iniţial eurodeputaţii Eva Kaili (Grecia), Marc Tarabella (Belgia), Andrea Cozzolino (Italia), fostul deputat italian Pier Antonio Panzeri, asistentul italian Francesco Giorgi (partenerul Evei Kaiuli) şi italianul Niccolo Figa-Talamanca, responsabil al unei organizaţii neguvernamentale.

Cozzolino se află în arest la domiciliu în Italia.

Ei sunt suspectaţi de încasarea unor mari sume de bani din partea statului Qatar pentru a influenţa în favoarea acestuia declaraţii şi decizii politice în cadrul PE, în special în ceea ce priveşte drepturile lucrătorilor în Qatar, ţară criticată adesea pentru încălcarea acestor drepturi. În cursul unei percheziţii la domiciliul lui Panzeri a fost găsită suma de 600.000 de euro. Conform presei belgiene, el ar fi primit bani şi din partea Marocului pentru a susţine interesele acestei ţări în Parlamentul European.

Fostul eurodeputat italian Pier Antonio Panzeri, suspect-cheie în acest scandal, a semnat pe 17 ianuarie cu Parchetul belgian un acord în care se angajează să colaboreze cu anchetatorii în schimbul unei pedepse diminuate de închisoare cu executare.

În total, anchetatorii belgieni au confiscat suma de 1,5 milioane de euro în bani lichizi, descoperiţi la domiciliile lui Panzeri şi Kaili, precum şi într-o valiză pe care o avea asupra sa tatăl eurodeputatei elene.

În paralel, Parchetul financiar de la Atena a deschis o anchetă preliminară pentru luare de mită şi spălare de bani cu privire la eurodeputata Eva Kaili.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.