Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Kârgâzstanul organizează alegeri prezidenţiale, la trei luni după demisia preşedintelui Jeenbekov

jw.org
 Kârgâzstan

Kârgâzstanul organizează duminică alegeri prezidenţiale, la trei luni după demisia preşedintelui Sooronbai Jeenbekov pe fondul unor demonstraţii ample marcate de acte de violenţă grave, transmite dpa.

Peste 3,5 milioane de alegători sunt aşteptaţi la secţiile de votare pentru a-l desemna preşedinte pe unul dintre cei 17 candidaţi înscrişi în cursa electorală, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Ieșire devastatoare a Monicăi Pop: Decidenții voiau ca pacienții Covid să moară, nu să se facă bine

Cotat cu cele mai mari şanse este preşedintele interimar Sadîr Japarov, care a preluat această funcţie în contextul haosului de după alegerile parlamentare controversate din 4 octombrie. Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), care a monitorizat scrutinul legislativ, a raportat nereguli, printre care ''acuzaţii credibile de cumpărare a votului''.

Mii de manifestanţi au ieşit pe străzile din Bişkek după ce rezultatele oficiale ale alegerilor parlamentare din 4 octombrie au indicat un sprijin larg pentru partidele pro-guvernamentale. Protestatarii au intrat în clădirea parlamentului, în birourile prezidenţiale şi într-o clădire a poliţiei de unde l-au eliberat pe fostul lider al opoziţiei Sadîr Japarov. Acesta a fost desemnat prim-ministru şi ulterior preşedinte, după ce Sooronbai Jeenbekov demisionase într-o încercare de a pune capăt manifestaţiilor violente.

Principalul contracandidat al lui Japarov este liderul Partidului Butun, Adahan Madumarov. Câştigătorul va fi candidatul care obţine o majoritate absolută din voturi.

De asemenea, tot duminică alegătorii kârgâzi se pronunţă prin referendum asupra unei reforme constituţionale pentru a decide eventuala reintroducere a sistemului prezidenţial abolit cu peste 10 ani în urmă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.