Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Kelemen Hunor de la UDMR dă sfaturi în anul Centenarului: 'Trebuie să începem să construim, fiindcă festivităţile trec şi nu rămâne nimic'

Kelem Hunor

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, consideră că în anul Centenarului Marii Uniri ar fi mai util ca România să înceapă să construiască, cu referire la marile proiecte de infrastructură rutieră şi feroviară, fiindcă festivităţile trec şi nu rămâne nimic concret în urma lor. "Eu cred că, în anul Centenarului, despre aceste proiecte ar trebui să vorbim şi nu numai să vorbim, ci şi să începem să construim ceva. Fiindcă festivităţile acestea de folclor, aniversare trec şi nu rămâne în urmă nimic. Trebuie să edificăm ceva, să construim ceva. Dacă nu construim nimic, nu rămâne nimic în urma noastră", a declarat joi, pentru Agerpres, Kelemen Hunor.

În context, el a spus că infrastructura feroviară din România este mai proastă decât în urmă cu 28 de ani şi că, în cei 100 de ani de la Marea Unire, încă n-am reuşit să construim o autostradă care să străpungă Carpaţii.

"Dacă vorbim de calea ferată, în acest moment lucrurile stau foarte prost în România, unde nu se circulă nici măcar ca acum 28 de ani. (...) Noi, încă de la începutul anilor 2000, chiar mai devreme, milităm şi pentru autostrada Transilvania, dar şi pentru a străpunge odată Carpaţii dinspre Transilvania, pentru că nu cred că este o cale atât de mare să nu putem reuşi nici după 100 de ani. Până acum n-am reuşit să facem nici măcar o autostradă care să treacă peste Carpaţi şi să lege regiunile istorice. Şi din Moldova trebuie să se circule în condiţii civilizate spre Europa de Vest, şi din Muntenia, şi noi, de 28 de ani, încă ne chinuim să desenăm trasee, dar fără să concretizăm ceva", a subliniat preşedintele UDMR.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.