Susține Guvernul în Parlament, dar îi dă și la temelie! Kelemen Hunor: 'E un haos, o mare iresponsabilitate că nu a venit cu un buget'

Autor: Redactia Stiripesurse.ro

Publicat: 26-01-2019

Actualizat: 26-01-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat vineri, în cadrul Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU) de la Târgu Mureş, că este o mare iresponsabilitate faptul că Guvernul României nu a prezentat încă proiectul de buget, el adăugând şi că adoptarea OUG 114/2018 a fost "o decizie proastă".

El a specificat că se pare că nu va fi convocată o sesiune extraordinară a Parlamentului în această lună pentru dezbaterea bugetului, scrie agerpres.ro.

Citește și: Florin Călinescu vine cu un sfat pentru Viorica Dăncilă. Ce a avut de spus acesta

"Consider că este o mare iresponsabilitate faptul că Guvernul nu a venit cu un plan de buget cel mai târziu în decembrie 2018, dar nici în octombrie, noiembrie, decembrie, când ar fi trebuit. Consider că este un mesaj foarte, foarte prost şi am sperat că în ianuarie vom avea o sesiune extraordinară. S-ar putea să nu mai fie, eu cred că se amână, încă nu a fost convocată această sesiune extraordinară, încă nu există plan de buget elaborat, nu ştiu ce motive ar putea să fie şi între timp este un haos. De ce? Pentru că administraţiile publice nu pot să-şi facă niciun fel de plan, întreprinderile economice, întreprinzătorii, nimeni în această ţară nu poate să-şi facă planuri fără buget, fiecare stă în stand-by, funcţionează în stand-by şi trăieşte în stand-by. Şi dacă în Parlament va fi bugetul numai în februarie, atunci un buget viabil se va contura de-abia pe la finele lunii martie, începutul lui aprilie. Acesta va fi intervalul în care ţara va lucra, va funcţiona fără buget. Nu este bine, este rău, este inacceptabil", a afirmat Kelemen Hunor, potrivit traducerii oficiale.

Citește și: Alina Gorghiu: ‘Sunt convinsă că se va reacţiona de la nivel de Preşedinţie’

Liderul UDMR a arătat că au mai fost situaţii în care în an electoral guvernul care a plecat a lăsat un proiect de buget, iar noul guvern a adoptat bugetul, însă anul 2018 nu a fost unul electoral, ceea ce înseamnă că proiectul de buget putea fi pregătit din timp şi dezbătut.

În plus, a afirmat Kelemen Hunor, Guvernul a adoptat şi OUG 114/2018, pe care o consideră "o decizie proastă", la care UDMR va încerca să aducă o serie de corecţii.

Citește și: RCS&RDS face anunțul! Ce modificări a făcut operatorul de cablu și internet

"Dar s-a întâmplat altceva, s-a luat o altă decizie proastă, pentru care am criticat şi criticăm guvernul. În ultimele zile din decembrie s-a adoptat o ordonanţă de urgenţă prin care politica fiscală este schimbată. Se schimbă o mulţime de lucruri într-un domeniu căruia nu-i plac mişcările bruşte. Este nevoie de jumătate de an ca societatea să se poată pregăti, fiecare segment al societăţii, de la administraţiile publice până la IMM-uri, la marile firme multinaţionale, până la marii întreprinzători, fiecare economie să se poată pregăti pentru noile reguli ale jocului. În acest moment încă această ordonanţă de urgenţă nici nu poate fi aplicată şi tare mă întreb cum va decurge dezbaterea parlamentară, nu va fi plimbare de plăcere pentru că prin aceasta haosul doar creşte. Situaţia trebuie îmbunătăţită (...) Şi dacă este nevoie de corecţii, dacă este nevoie de o politică fiscală nouă, atunci acestea trebuie să fie pregătite deja la începutul anului 2019, ca să intre în vigoare din 2020. Noi am criticat şi vom critica în continuare acest guvern, această coaliţie guvernamentală, vom înainta propuneri de modificare şi în cazul acestei ordonanţe de urgenţă", a mai afirmat Kelemen Hunor.

Citește și: BNR a făcut anunțul! Este pusă la îndoială încrederea în România .

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri