Selecţionerul naţionalei de fotbal a Belgiei, Roberto Martinez, a declarat miercuri că este puţin probabil ca mijlocaşul Kevin De Bruyne (Manchester City) să poată juca în meciul de deschidere al primei reprezentative la EURO 2020, pe 12 iunie, contra Rusiei, la Sankt Petersburg, scrie AFP, potrivit Agerpres.
De Bruyne a fost înlocuit în minutul 60 al finalei Ligii Campionilor cu Chelsea Londra (0-1), el suferind fracturi la nas şi la orbita ochiului stâng.
''Nu cred că De Bruyne va putea evolua în primul meci din grupă, este puţin probabil. Sigur, el va putea intra pe teren la EURO 2020 dar nu aş putea spune când anume'', a afirmat Martinez.
Internaţionalul belgian a fost schimbat atunci după o ciocnire dură cu fundaşul Antonio Rudiger.
Selecţionerul a menţionat că din fericire mijlocaşul naţionalei nu va trebui supus niciunei intervenţii chirurgicale, iar în prezent acesta se recuperează destul de bine.
Belgia, una dintre favorite la EURO 2020 (11 iunie - 11 iulie), face parte din Grupa B şi va juca în ordine cu Rusia (12 iunie), Danemarca (17 iunie) şi Finlanda (21 iunie).
Kevin De Bruyne este incert pentru primul meci de la Euro 2020
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

5
Bernadette Szocs debutează cu victorie la Cupa Mondială Macao 2026
5

31
Carlo Ancelotti îl laudă pe Luka Modric înaintea amicalului
31

7
Naționala feminină de baschet, în grupă cu Estonia și Macedonia de Nord
7

17
Gianni Infantino asistă la meciul Iran – Costa Rica în Turcia
17

47
Aproximativ 10.000 de spectatori așteptați la meciul Slovacia – România
47

59
România remizează cu Danemarca și continuă drumul spre calificarea la Europeanul de fotbal U19
59

51
Romelu Lukaku a comis-o. Ar putea să fie exclus din lotul lui Napoli
51

28
Echipa naţională U20 a României, învinsă de Elveţia, scor 3-1, în Elite League
28

47
Rapid a făcut anunțul înainte de reluarea SuperLigii. 'A revenit unde îi este locul!'
47

4.797
Doliu în fotbalul de la sud de Dunăre - Eroul Bulgariei la CM 94 s-a stins la numai 63 de ani
4.797

43
AC Milan și-a luat atacant de la Partizan Belgrad. Câți bani a plătit
43

28
Eduard Ionescu a pierdut în fața liderului mondial la Cupa Mondială de tenis de masă de la Macao
28

127
Fiul lui Arnold Schwarzenegger, campion încă de la prima sa competiţie de culturism
127
















Comentează