Kim Jong-Un a devenit preşedintele partidului unic din Coreea de Nord

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 09-05-2016

Actualizat: 09-05-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Liderul nord-coreean Kim Jong-Un a primit un nou titlu luni în cursul congresului partidului unic la putere, acela de preşedinte al Partidului Muncitorilor din Coreea (PTC), relatează AFP. Şeful statului nord-coreean, Kim Yong-Nam, a cărui funcţie este onorifică, a făcut acest anunţ în faţa ziariştilor străini acreditaţi la congresul partidului, primul în 36 de ani, conform Agerpres.

 

Kim Jong-Un, moştenitor al unei dinastii care guvernează ţara de la crearea sa în 1948, a avut până acum titlul de prim secretar al PTC. Acest nou titlu îi va consolida autoritatea.

 

Această reuniune excepţională a partidului a fost percepută ca un mijloc de a întări statutul tânărului lider, venit la putere după decesul tatălui său Kim Jong-Il în decembrie 2011, ca lider suprem al Coreii de Nord.

 

Kim Jong-Il a avut titlul de secretar general etern al partidului. Bunicul liderului actual, Kim Ir-Sen, fondatorul Coreii de Nord, îşi menţine titlul de preşedinte etern al naţiunii, deşi a decedat în 1994.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri