Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Klaus Iohannis a dat lovitura: S-a întâlnit cu cel mai puternic președinte din Africa

presidency.ro
Abdel Fattah El-Sisi

Preşedintele Klaus Iohannis a avut, sâmbătă, consultări cu omologul său egiptean, Abdel Fattah El-Sisi, în marja participării la Summitul UE - Liga Statelor Arabe, care se desfăşoară la Sharm-El-Sheikh, în Republica Arabă Egipt.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, în cadrul întrevederii, preşedintele Iohannis a evaluat că relaţia dintre cele două state este foarte bună şi solidă, Egiptul fiind unul dintre prietenii tradiţionali ai României în regiune şi un factor esenţial în asigurarea stabilităţii şi securităţii regionale, aspect apreciat de ţara noastră.

Citește și: Liviu Dragnea, huiduit la Madrid:’Afară cu corupţii!’

Preşedintele Klaus Iohannis a adresat mulţumiri omologului egiptean pentru foarte buna organizare a Summitului UE-LSA, arătând că această reuniune are o importanţă deosebită.

Cei doi şefi de stat şi-au exprimat interesul şi hotărârea pentru aprofundarea relaţiilor bilaterale, pe toate dimensiunile de interes reciproc, cu accent pe dimensiunea economică. În acest context, preşedintele Iohannis a exprimat satisfacţia pentru nivelul în creştere al schimburilor comerciale bilaterale, care a ajuns în anul 2018 la peste 918 milioane de dolari, Egiptul devenind principalul partener comercial al României în regiune.

Citește și: Traian Băsescu, reacție dură la adresa ultimelor OUG pe legile justiției:’Ultima OUG este odioasă’

"Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat necesitatea dezvoltării în continuare a acestora pentru a atinge potenţialul foarte ridicat existent şi a menţionat interesul companiilor româneşti de a face afaceri şi de a investi în Egipt. Pentru atingerea deplinului potenţial al relaţiilor economice, cei doi şefi de stat au agreat continuarea eforturilor sectoriale pentru diversificarea comerţului, stimularea investiţiilor, stabilirea de parteneriate între companii din cele două ţări şi accesul comun pe terţe pieţe", se arată în comunicat.

Iohannis şi-a exprimat convingerea că următoarea rundă a Comitetului mixt de cooperare economică, ştiinţifică şi tehnică, care se va desfăşura la Cairo în perioada 26-28 februarie, va avea un rol important în privinţa dezvoltării cooperării economice şi sectoriale între cele două ţări.

Citește și: Mircea Badea iese la atac:’Poate că locul „magistraţilor” este fix pe trepte. Poate rămân acolo’

Cei doi oficiali au fost de acord, ţinând cont de faptul că în acest semestru România exercită Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, iar Egiptul pe cea a Uniunii Africane, cu privire la importanţa identificării unor proiecte de interes comun destinate spaţiului african, care să aibă ca scop dezvoltarea unor domenii importante ca industria, inclusiv în domeniul high tech, educaţia, cercetarea, cooperarea în domeniul securităţii, cultura.

"România va acţiona pe durata Preşedinţiei Consiliului UE ca un facilitator al dialogului în acest scop", arată Administraţia Prezidenţială.

Citește și: Liviu Dragnea, huiduit la Madrid:’Afară cu corupţii!’

În cadrul întâlnirii a fost evidenţiat faptul că România a fost în mod consecvent, din perspectivă bilaterală şi, în ultimii 12 ani, ca stat membru al Uniunii Europene, un prieten şi susţinător al Egiptului, inclusiv prin sprijinirea, pe deplin, a implementării programelor UE de acordare de asistenţă şi consolidarea parteneriatului Uniunea Europeană-Egipt, care este important pentru stabilitatea, pacea şi prosperitatea Mediteranei, a Orientului Mijlociu, a Africii, dar şi a Europei.

În acest context, preşedintele Klaus Iohannis a încurajat cooperarea şi pe viitor între UE şi Egipt, arătând că aceasta va contribui la soluţionarea conflictelor, la construirea păcii şi la abordarea mai eficientă a provocărilor politice şi economice din aceste regiuni.

Citește și: Traian Băsescu, reacție dură la adresa ultimelor OUG pe legile justiției:’Ultima OUG este odioasă’

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele egiptean a mulţumit României pentru buna cooperare în cadrul regional şi multilateral şi a exprimat aprecierea deosebită pentru relaţia cu România de-a lungul timpului, inclusiv la nivelul UE. El a subliniat că este o relaţie puternică pe care Egiptul doreşte să o dezvolte şi mai mult.

Cei doi şefi de stat au convenit să pună în valoare şi mai mult în perioada următoare calitatea de Preşedinţie a Consiliului UE deţinută de România, respectiv de Preşedinţie a Uniunii Africane deţinută de Egipt.

Citește și: Mircea Badea iese la atac:’Poate că locul „magistraţilor” este fix pe trepte. Poate rămân acolo’

De asemenea, cei doi oficiali au discutat despre o serie de provocări la nivel regional, cu accent pe combaterea terorismului şi a migraţiei ilegale.

Administraţia Prezidenţială precizează că preşedintele Abdel Fattah El-Sisi a acceptat cu plăcere invitaţia adresată de preşedintele Klaus Iohannis de a vizita România.

Citește și: Liviu Dragnea, huiduit la Madrid:’Afară cu corupţii!’

Preşedintele Klaus Iohannis se află în Egipt pentru a participa la Summitul UE - Liga Statelor Arabe, care se desfăşoară la Sharm-El-Sheikh.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.