Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Klaus Iohannis a discutat cu ministrul Forțelor Armate din Franța despre invazia rusă și securitatea la Marea Neagră

twimg.com
marea neagra rusia nato

Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit, joi, la Palatul Cotroceni, pe ministrul Forţelor Armate din Franţa, Sebastien Lecornu, potrivit Agerpres.

Administraţia Prezidenţială arată că, în cadrul întrevederii, au fost abordate subiecte referitoare la stadiul şi perspectivele de dezvoltare ale parteneriatului strategic dintre România şi Franţa, cu accent pe componenta de apărare, situaţia de securitate din regiunea Mării Negre şi tendinţele de evoluţie a acesteia, stadiul implementării deciziilor aliate luate la Summitul NATO de la Madrid şi agenda Uniunii Europene.

"Preşedintele României a apreciat soliditatea relaţiilor dintre cele două ţări şi a transmis mulţumiri Franţei pentru eforturile de constituire şi operaţionalizare a Grupului de Luptă NATO din ţara noastră, ca parte a angajamentului aliat de întărire a posturii de apărare şi descurajare a Alianţei pe Flancul Estic", informează sursa citată.

Şeful statului a menţionat cooperarea foarte bună dintre cele două state pe timpul misiunilor executate în comun sub egida NATO, UE, ONU şi OSCE, precum şi în cadrul exerciţiilor multinaţionale.

Cu privire la criza de securitate din regiune, generată de invadarea militară a Ucrainei de către Federaţia Rusă, preşedintele Iohannis a punctat "impactul multidimensional" pe care aceasta îl are asupra securităţii regionale, europene şi euroatlantice.

El a subliniat importanţa menţinerii unităţii şi solidarităţii aliate, inclusiv în ceea ce priveşte sprijinul acordat Ucrainei şi cetăţenilor ucraineni, precum şi a îmbunătăţirii capacităţii aliaţilor de a acţiona împreună.

Preşedintele Klaus Iohannis a reliefat, în contextul actualelor tendinţe de deteriorare continuă a mediului de securitate, importanţa parteneriatului dintre NATO şi Uniunea Europeană, precum şi necesitatea consolidării acestuia.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului a evidenţiat importanţa susţinerii rezilienţei şi a capacităţii de apărare a partenerilor din vecinătate pentru a face faţă provocărilor de securitate cu care se confruntă.

Ministrul Forţelor Armate din Franţa a apreciat relaţiile de cooperare bilaterală cu România în domeniul apărării şi a afirmat disponibilitatea ţării sale de a continua dezvoltarea şi diversificarea acestora.

Oficialul francez a subliniat profesionalismul militarilor români şi cooperarea foarte bună dintre cele două state pe timpul executării misiunilor şi activităţilor de instruire desfăşurate în context aliat sau bilateral.

"Ministrul Sebastien Lecornu a mulţumit României pentru eforturile depuse în asigurarea condiţiilor de staţionare a militarilor francezi pe teritoriul ţării noastre şi a dat asigurări că Franţa va rămâne pe deplin implicată în implementarea deciziilor NATO de asigurare a securităţii Flancului Estic, în conformitate cu deciziile Summitului NATO de la Madrid şi cu direcţiile prevăzute în Noul Concept Strategic", mai arată Administraţia Prezidenţială.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.