DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Klaus Iohannis a fost băgat în ședință de Vera Jourova, comisarul CE pentru Justiție: S-a discutat despre alegeri și dezinformare

Vera Jourova

Comisarul european pentru Justiție, Vera Jourova, a discutat cu președintele Klaus Iohannis, marți, la Palatul Cotroceni, despre importanța combaterii dezinformării la nivelul populației, cât și a creșterii investițiilor în securitatea cibernetică, informează Administrația Prezidențială.

"În cadrul discuțiilor au fost abordate aspecte legate de Președinția României la Consiliul Uniunii Europene din primul semestru al anului 2019, precum și de viitoarele alegeri pentru Parlamentul European din luna mai a anului viitor. Totodată, a fost discutat viitorul buget al Uniunii Europene post-2020. Președintele României a prezentat principalele dosare și provocări pe care țara noastră le va gestiona pe perioada deținerii mandatului de Președinție a Consiliului Uniunii Europene. Președintele Klaus Iohannis a evidențiat faptul că programul Președinției României se va concentra cu precădere pe avansarea dosarelor legislative și nelegislative care pot aduce rezultate concrete pentru cetățenii europeni", precizează reprezentanții Președinției.

Citește și: Pasiune nouă pentru fostul antrenor al Simonei Halep! Cu ce se ocupă Darren Cahill

Klaus Iohannis a reiterat faptul că țara noastră, din poziția de viitoare Președinție a Consiliului UE, dorește să contribuie la asigurarea unui nivel adecvat de convergență între statele membre și la consolidarea coeziunii la nivelul întregului spațiu comunitar. În acest context, acesta a subliniat importanța menținerii unor alocări adecvate pentru politica de coeziune în cadrul viitorului buget al Uniunii Europene, în vederea reducerii decalajelor economice și a creșterii convergenței între statele membre ale Uniunii.

De asemenea, în cadrul discuțiilor despre viitoarele alegeri europene, ambii interlocutori au pledat pentru un proces electoral liber și corect, potrivit sursei citate. Nu în ultimul rând, comisarul european a subliniat importanța combaterii dezinformării la nivelul populației, precum și a creșterii investițiilor în securitatea cibernetică.

Citește și: Lovitură pentru Călin Popescu Tăriceanu! Ce i se va întâmpla șefului Senatului

Comisarul european pentru Justiție a avut, marți, o întrevedere și cu ministrul Justiției, Tudorel Toader. Vera Jourova, comisarul european pentru Justiție, a declarat, marți, înainte de întâlnirea cu ministrul Justiției, Tudorel Toader, că se așteaptă ca România să urmeze recomandările MCV, subliniind că susține ceea ce este menționat în raport.

„Pentru România există foarte multe lucruri utile: securitatea, justiția se află pe listă. Dacă mă întrebați pe mine de priorități, vreau să văd finalizarea documentelor mele cât mai curând posibil, am propuneri pentru a permite poliției și procurorilor să primească informații de peste hotare, dovezi privind activitățile criminale. Am nevoie (...) să fie adoptată și multe alte lucruri”, a declarat Vera Jourova, comisarul european pentru justiție, înainte de discuția cu ministrul Tudorel Toader.

Citește și: Salariile fabuloase ale angajaților la metrou. De ce fac grevă?

Deși a refuzat să comenteze dacă România trebuie să oprească procedurile de revocare ale procurorilor de rang înalt, comisarul a subliniat că se așteaptă ca țara noastră să urmeze recomandările din raportul MCV.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.