Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, i-a primit vineri, 4 noiembrie a.c., la Palatul Cotroceni, pe domnul Talal Mansour Alhajeri, ambasador agreat al Statului Kuweit în România, domnul Todor Ivanov Churov, ambasador agreat al Republicii Bulgaria în România, domnul Vassilis Papadopoulos, ambasador agreat al Republicii Elene în România, domnul Dr. Akella Venkata Sai Ramesh Chandra, ambasador agreat al Republicii India în România, domnul Felipe Guillermo Alvarez de Toledo, ambasador agreat al Republicii Argentina în România şi pe domnul Abdulaziz Mohammed Al-Aifan, ambasador agreat al Regatului Arabiei Saudite în România, cu ocazia prezentării de către aceştia a scrisorilor de acreditare.
Președintele Klaus Iohannis a urat fiecărui ambasador bun-venit şi succes în îndeplinirea mandatului, asigurându-i de întregul sprijin al autorităţilor române în acest sens.
Cu prilejul întrevederii cu ambasadorul Statului Kuwait, domnul Talal M. Alhajeri, Preşedintele României a exprimat dorinţa părții române de intensificare a relaţiilor politice bilaterale, Kuwait fiind unul dintre cei mai importanţi parteneri din regiune ai ţării noastre. A fost reconfirmat interesul reciproc pentru dezvoltarea cooperării în domeniul economic, ambasadorul kuwaitian subliniind dorinţa ţării sale pentru creşterea investiţiilor în România, având în vedere inclusiv potenţialul cooperării în turism, sănătate şi ale domenii. Președintele României a reiterat, cu acest prilej, invitația către Emirului Statului Kuwait de a realiza o vizită în România.
Cu ocazia discuției cu ambasadorul Republicii Bulgaria, domnul Todor Ivanov Churov, Președintele Klaus Iohannis a exprimat susținerea pentru dezvoltarea parteneriatului politic bilateral și consolidarea relaţiilor economice. În plan securitar, Președintele Klaus Iohannis a subliniat importanța transmiterii unui mesaj de coeziune al aliaților NATO din sudul Flancului Estic în vederea implementării depline a deciziilor adoptate la Summitul NATO de la Varșovia care vizează securitatea în regiunea Mării Negre. Ambasadorul bulgar a subliniat în acest context convergenţa poziţiilor părţii bulgare cu cele ale României şi a exprimat deplina disponibilitate pentru cooperarea cu România în cadrul Alianţei, în vederea punerii în aplicare a deciziilor Summitului din iulie 2016.
Cu prilejul întrevederii cu ambasadorul Republicii Elene, domnul Vassilis Papadopoulos, au fost trecute în revistă evoluțiile în relația bilaterală, fiind subliniat interesul comun pentru consolidarea și dezvoltarea dialogului politic și sectorial, precum şi a cooperării economice româno-elene, ambasadorul Papadopoulos amintind climatul favorabil din ţara noastră pentru afacerile firmelor grecești. De asemenea, ambasadorul elen a menţionat interesele comune ale celor două state în cadrul UE în domenii ca politica agricolă comună şi cea de coeziune. Ambasadorul elen a mulţumit totodată pentru nivelul deosebit al standardului românesc în materie de protecţie a persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, de care se bucură şi minoritatea greacă din România, Președintele Iohannis subliniind respectul de care se bucură această minoritate în ţa ra noastră şi rolul de liant pe care îl joacă între România şi Grecia.
Citește și: Lipsă de comunicare în PSD: Dragnea, reacție pe tema referendumului
În cadrul întrevederii cu ambasadorul Republicii India în România, Dr. A. V. S. Ramesh Chandra, Președintele Klaus Iohannis a evidențiat foarte bunele relaţii bilaterale de Parteneriat Extins dintre România și India. În acest sens, a încurajat intensificarea dialogului politic la nivel înalt, guvernamental și parlamentar, alături de diversificarea căilor vizând întărirea colaborării economice bilaterale în plan investițional și comercial, respectiv promovarea cooperării în planul cultural și al educației. Ambasadorul Indiei a arătat că dezvoltarea relaţiilor economice constituie o prioritate a mandatului său şi a menţionat intenţia Preşedintelui Indiei de a efectua o vizită în România.
Cu ocazia primirii ambasadorului Republicii Argentina în România, domnul Felipe Guillermo Alvarez de Toledo, Preşedintele Klaus Iohannis a evidenţiat dorinţa ţării noastre de a consolida relaţiile cu Argentina, atât la nivel bilateral, cât şi în cadrul Comunităţii Statelor Latino-Americane şi Caraibi şi necesitatea dinamizării relaţiilor economice, ţinând cont de potenţialul celor două ţări şi de profilul complementar ale acestora.
Cu prilejul întrevederii cu ambasadorul Regatului Arabiei Saudite, domnul Abdulaziz Mohammed Al-Aifan, Preşedintele României a exprimat satisfacția părții române pentru excelentele relaţii bilaterale, Arabia Saudită fiind un partener-cheie tradiţional al României în zona Golfului, atât din punct de vedere politic, cât şi economic. Ambasadorul saudit a subliniat prioritatea pe care o va acorda în cadrul mandatului său pentru dezvoltarea cooperării în domeniul economic, Preşedintele României încurajând investiţiile saudite în România.
Comentează