DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Klaus Iohannis a promulgat legea privind înfiinţarea Institutului Levantului

 Klaus Iohannis semnatura

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul pentru promulgarea legii privind înfiinţarea Institutului de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului. Actul normativ a fost adoptat pe 9 mai de Camera Deputaţilor, după ce şeful statului solicitase reexaminarea.

Legea, care a fost aprobată de Senat în calitate de primă Cameră sesizată, prevede înfiinţarea Institutului Levantului ca instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, finanţată din venituri proprii şi din subvenţii acordate de la bugetul de stat, prin bugetul Senatului, conform Agerpres. Tot vineri, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 25/2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul străinilor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.