Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Klaus Iohannis a SEMNAT: a numit-o pe Simina Tănăsescu în funcția de judecător la CCR

klaus iohannis semneaza decrete

Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul de numire în funcția de judecător la Curtea Constituțională a Siminei Tănăsescu pentru un mandat de nouă ani care va începe la data de 9 iunie.

Simina Tănăsescu a fost consilier prezidențial până în iunie 2018, atunci când a demisionat ca urmare a unui scandal legat de Curtea Constituțională.

Judecătorul CCR Petre Lăzăroiu a declarat că Simina Tănăsescu i-a cerut o întâlinre privată. Potrivit lui Lăzăroiu, Tănăsescu i-ar fi explicat că o organizaţie îi cere preşedintelui Klaus Iohannis să semneze un decret pentru revocarea funcție. Petre Lăzăroiu a mai declarat că a discutat cu colegii săi de la Curtea Constituţională despre întâlnirea avută cu Simina Tănăsescu şi că s-ar fi ajuns la concluzia că trebuie sesizată Comisia de la Veneţia.

Administraţia Prezidenţială a confirmat la acel moment întâlnirea, însă a pus-o într-o altă lumină: „Consilierul prezidențial doamna Simina Tănăsescu s-a întâlnit joi, 14 iunie a.c., cu judecătorul Petre Lăzăroiu la sediul Facultății de Drept a Universității București pentru a-i înmâna acestuia două cărți de specialitate pe zona dreptului financiar. (...) În acest context, a avut loc o discuție pur teoretică pe marginea solicitării asociației civice VeDem Just, o discuție tehnică, între doi profesioniști de drept constituțional, care nu a implicat în niciun fel instituția Președintelui României. Drept urmare, sunt complet neadevărate și nefondate orice fel de speculații sau insinuări cu privire la eventuale presiuni exercitate asupra judecătorului Petre Lăzăroiu”, preciza, zilele trecute, Cotroceniul.

Într-o altă intervenţie, şeful statului a precizat că a fost o simplă discuţie între consilierul său, Simina Tănăsescu, şi judecătorul constituţional Petre Lăzăroiu. Klaus Iohannis: „Doamna Tănăsescu mi-a spus că e o sesizare din partea unui ONG şi dacă îi dau voie să spună şi domnului Lăzăroiu că există această solicitare. Mi s-a părut că e corect dacă persoana respectivă e vizată de o solicitare măcar să ştie, fără ca această chestiune să fie interpretată drept o presiune sau o iniţativă nepotrivită. Întreaga chestiune a fost denaturată din motive pur politice, nu ştiu de ce judecătorul Lăzăroiu a intrat în acest joc”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.