Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Klaus Iohannis, aflat la Florenţa, a depus o coroană de flori la placa comemorativă dedicată lui Alexandru Ioan Cuza - VIDEO

Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis, aflat la Florenţa, a depus, sâmbătă dimineaţă, o coroană de flori la placa comemorativă dedicată lui Alexandru Ioan Cuza, amplasată lângă reşedinţa în care domnitorul şi-a petrecut ultimii ani din viaţă, potrivit Agerpres.

La eveniment au fost prezenţi, printre alţii, ambasadorul României în Italia George Bologan, episcopul vicar Atanasie de Bogdania al Episcopiei Ortodoxe Române din Italia şi membri ai comunităţii româneşti din regiunea Toscana. 

Alături de şeful statului s-a aflat şi soţia acestuia, Carmen Iohannis. 

Cu această ocazie, preoţi români au ţinut o rugăciune de mulţumire în memoria domnitorului Alexandru Ioan Cuza. 

Şi reprezentanţi ai administraţiei locale din Florenţa au fost prezenţi la manifestare, aceştia spunându-i şefului statului că în acest oraş sunt aproximativ 8.000 de români - cea mai mare comunitate de străini din zonă.

Citește și: PNL, despre organizarea unor manifestații PSD -ALDE în zona mitingului de la Focșani: Orice eveniment neprevăzut nu va fi în responsabilitatea noastră

''Consider că această întâlnire e una de suflet, chiar dacă vizita mea aici la Florenţa e una scurtă, poate ştiţi că am fost ieri la Universitatea Europeană unde am avut o manifestare foarte frumoasă. Am dorit totuşi să dau un semn şi comunităţii noastre româneşti din Florenţa (...) şi în acest sens sunt foarte bucuros că aţi venit împreună cu mine la această depunere de coroană'', le-a spus Iohannis celor prezenţi la eveniment. 

Vineri, şeful statului român a participat în calitate de invitat de onoare la Conferinţa "The State of The Union", organizată de Institutul Universitar European de la Florenţa, la o dezbatere despre viitorul UE alături de jurnalistul Klaus-Dieter Frankenberger de la publicaţia Frankfurter Allgemeine Zeitung. 

Tot vineri, în marja conferinţei, preşedintele Iohannis s-a întâlnit cu preşedintele Consiliului de Miniştri al Republicii Italiene, Giuseppe Conte, context în care cei doi înalţi oficiali au subliniat importanţa Summitului de la Sibiu din 9 mai, dar şi consolidarea relaţiilor economice între cele două state.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.