Președintele Klaus Iohannis a anunțat că pe perioada stării de urgență managementul spitalelor civile poate fi asigurat de personalul cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale, adăugând că se poate ajunge chiar până la demitere pentru cei care nu își îndeplinesc cum trebuie atribuțiile de serviciu.
Citește și: OFICIAL Avem voie să mergem la părinți și la biserică de Paște odată cu restricțiile anti-COVID-19?
„În decretul emis astăzi, am menținut măsura ca, pe durata stării de urgență, pentru neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu, să se poată lua măsuri de urgență, până la demitere, împotriva celor care ocupă funcții de conducere în unități sanitare, direcții de sănătate publică, case de asigurări de sănătate, servicii de ambulanță, precum și autorități și instituții publice centrale și locale cu atribuții în domeniul asistenței și protecției sociale, indiferent de statutul lor.
Decretul menționează explicit și posibilitatea ca, pe durata stării de urgență, managementul unităților sanitare publice civile să poată fi asigurat de către personalul detașat din cadrul instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale.
În această perioadă critică, termenele de preaviz în cazul demisiei personalului încadrat în unități sanitare, de asistență socială, de asistență medico-socială și în instituțiile din domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale se suspendă pe întreaga durată a stării de urgență”, a spus Klaus Iohannis.
Comentează